Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţi fără majorat

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Poliţiştii constănţeni au înregistrat în ultimele zile două cazuri de furturi comise de minori. Numărul acestor evenimente este din ce în ce mai mare, pentru că de multe ori aceştia scapă nepedepsiţi.

Cel mai recent caz a fost sesizat poliţiştilor ieri dimineaţă. Aceştia au fost anunţaţi că în noaptea de 15 spre 16 aprilie persoane necunoscute au pătruns în sediul unei societăţi comerciale de pe strada Midiei, de unde au fost sustrase mai multe pachete cu ţigări. Oamenii legii au identificat în scurt timp de la sesizare, un minor în vârstă de 17 ani, din localitate, suspect de comiterea furtului. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, fiind cercetat în stare de libertate.

Un caz mai deosebit a avut loc luni. Poliţiştii din Chirnogeni au fost sesizaţi de către o localnică în vârstă de 42 de ani cu privire la faptul că, în cursul zilei, între orele 9.30 şi 11.00, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă suma de 1.250 lei.

Din primele cercetări s-a stabilit că în intervalul orar precizat mai sus, păgubitul se afla în curtea locuinţei unde efectua activităţi gospodăreşti şi a lăsat uşa de la casă, neasigurată, iar din bucătărie, dintr-un buzunar al unei bluze de trening, i-a fost sustrasă suma de 1.250 lei. Poliţiştii din localitate au identificat o minoră în vârstă de 17 ani, din localitatea Negru Vodă, suspectată de comiterea furtului, stabilind totodată faptul că aceasta a lucrat ca zilier în gospodăria păgubitei şi cunoştea bine obiceiurile acesteia, precum şi configuraţia locuinţei. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că minora a profitat de faptul că reclamanta nu se afla în locuinţă şi a pătruns pe uşa de la bucătărie lăsată deschisă şi nesupravegheată, iar din bluza de trening ce se afla pe un scaun a sustras suma de bani, fără a mai lua şi alte bunuri.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea docum

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 38 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 21 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 50 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 26 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 59 minute
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°