După ce meciul Ungaria-România, scor 2-2, s-a desfăşurat cu porţile închise din cauza comportamentului rasist al fanilor maghiari, returul ar putea fi la fel, din cauza fanilor români care au afișat un banner la jocul din Olanda. După ce meciul Ungaria-România, scor 2-2, s-a desfăşurat cu porţile închise din cauza comportamentului rasist al fanilor maghiari, returul ar putea fi la fel, din cauza fanilor români care au afișat un banner la jocul din Olanda.
Mesajul afişat la meciul cu Olanda, 0-4, se referea la drapelul maghiar ars de fanii Rapidului la meciul cu CFR Cluj. "Acum, pentru o cârpă aprinsă îl vreţi arestat, după ce atâţia ani de zile, zâmbind, aţi tolerat terorismul etnic al UDMR ca politică de stat", s-a scris pe bannerul afişat la Amsterdam.
„Avem o problemă la FIFA. A fost deschisă o acţiune disciplinară din cauza unui banner din Olanda care a fost remarcat de UDMR. Cei de acolo au transmis la FIFA şi UEFA o plîngere în acest sens. Ne-a chestionat FIFA, iar noi am trimis un punct de vedere. să sperăm că nu se iau măsuri cu privire la meciul cu Ungaria. Eu sper să nu se ajungă la suspendări, n-au fost probleme de rasism. Nici nu am vazut bannerul, nici nu există oficial în vreunul dintre documentele meciului. Federaţia maghiară, cea olandeză sau delegatul meciului nu ni s-au adresat. O să vedem în următoarea perioadă ce se întîmplă", a spus Mircea Sandu, conform gsp.ro.