Au trecut deja câteva luni de când noii deputaţi şi senatori de Constanţa şi-au preluat mandatele parlamentare. Luni în care aceştia au putut să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă iniţiative legislative, luări de cuvânt în plen, interpelări. Timid la început, reprezentaţii judeţului Constanţa în Parlament au semnat deja câteva iniţiative legislative. Menţionăm că vom face referire doar la cei nouă parlamentari constănţeni aflaţi la primul mandat în Legislativ.
Tararache n-are nicio iniţiativă
Deputatul PP-DD al Colegiului 1, Mihai Tararache, nu a iniţiat şi nici nu a fost co-semnatar, până acum, al vreunei iniţiative legislative. Cel puţin aşa reiese din activitatea parlamentarului, disponibilă pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor.
Spre deosebire de Tararache, colegul său de partid, Andrei Răzvan Condurăţeanu a semnat sau co-semnat şapte iniţiative legislative şi anume: propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale, propunere legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, propunere privind acordarea de ajutor financiar pentru nou născuţi, propunere pentru modificarea alin. (2) al art. 102 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, propunere legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administrative publice locale, aprobată prin Legea nr. 174/2011 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 730 din 17 octombrie 2011, propunere legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare şi propunere privind acordarea către preşcolarii şi elevii din învăţământul oblig