Oamenii dragi nouă vin şi pleacă. Vin mereu şi pleacă neîncetat… Popasul lor în viaţa noastră ne aduce mare bucurie, iar plecarea lor lasă un mare gol şi multă durere în sufletele noastre, ale celor rămaşi.
Aşa sunt oamenii… Rând pe rând, pleacă oamenii dragi, care au dat sens universului nostru.
Câtă vreme îi avem lângă noi, ignorăm rolul pe care l-au avut. Abia după ce pleacă ne simţim tot mai singuri, deşi suntem înconjuraţi de milioane de oameni care aleargă mereu, din ce în ce mai tare, aproape de noi.
Abia atunci realizăm cât de mult timp irosim cu aceştia, cât pierdem, uneori, pentru nimic.
Ne-am pierdut în clipe care nu se mai întorc niciodată… ne-am pierdut în detalii care nu au contat, am consumat energie pentru nimicuri, am muncit mult să avem, să ne împlinim visele...
Ce ne rămâne? Rămâne în urmă regretul şi... dorul. Atunci ne reproşăm, în fiecare zi, că ei au plecat fără să apucăm să le spunem cât de mult au contat pentru noi, fără să apucăm să le spunem cât de mult înseamnă pentru noi şi să ne cerem scuze că nu am ştiut să-i preţuim.
Violeta VÎLCU este profesoară de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu“
Oamenii dragi nouă vin şi pleacă. Vin mereu şi pleacă neîncetat… Popasul lor în viaţa noastră ne aduce mare bucurie, iar plecarea lor lasă un mare gol şi multă durere în sufletele noastre, ale celor rămaşi.
Aşa sunt oamenii… Rând pe rând, pleacă oamenii dragi, care au dat sens universului nostru.
Câtă vreme îi avem lângă noi, ignorăm rolul pe care l-au avut. Abia după ce pleacă ne simţim tot mai singuri, deşi suntem înconjuraţi de milioane de oameni care aleargă mereu, din ce în ce mai tare, aproape de noi.
Abia atunci realizăm cât de mult timp irosim cu aceştia, cât pierdem, uneori, pentru nimic.
Ne-am pierdut în