Fără doar și poate, Delta Dunării este un loc fierbinte pe harta rezervațiilor din Europa. Atât de fierbinte încât norii de fum negru se văd de la sute de kilometri depărtare. În fiecare an, vestitorii primăverii sunt aici nu pelicanii ori berzele, ci piromanii, o stirpe de papagali care cred că incendierea stufului uscat înseamnă bogăție. În limbajul recoltatorului asta înseamnă „igienizare”, în sensul că, odată îndepărtat stuful mort, cel nou – sub formă de rizomi ce au trecut pârjolul ținând capul sub apă – va crește mai viguros și mai repede.
Treaba este ilegală
în primul rând pentru că poate scăpa de sub control, cu riscul de a „igieniza” inclusiv vetrele satelor de la marginea fultanelor de stuf cuprinse de flăcări. În al doilea rând pentru că se află prin preajmă tot felul de urmași ai lui Nero cu accent băltăreț. Oamenii ăștia vor să ajute după propria judecată înverzirea naturii până prin mai, încolo, când Delta trecută prin jar devine o uriașă bucătărie în care miroase a ouă prăjite, rață pe nufăr la cuptor și pulpe afumate de gâscă în plaur. Practic, toate cele 14.500 de hectare de exploatare stuficolă concesionată sunt expuse acestor tratamente incendiare argumentate de localnici prin faptul că așa făceau și bătrânii lor. Iar oamenii Deltei sunt foarte legați de obiceiuri, așa că vor păstra vie flacăra tradiției indiferent de reglementările ecologiste din interiorul Rezervației. Să mai spunem că, anul acesta, noul guvernator a dat drumul la exploatarea individuală a stufului în preajma localităților, situație în care doar apele mari vor ține focul și lucrătorii ISU la distanță de gospodării.
Trecerea prin plasă și foc a Deltei
e chestie veche, însă o întâmplare din primăvara lui 2011 atrage în mod special atenția: incendierea plaurilor uscați din zona Sireasa-Pardina, lângă lacul Somova, unde braconierii au pus focul pentru a
