În articolul său despre expoziţia The Human Body găzduită de Muzeul Antipa, doamna Adriana Săftoiu aduce din nou în discuţie dialogul defectuos pe care Ministerul Educaţiei îl are cu populaţia şcolară.
În rezumat, argumentele doamnei Săftoiu ar fi următoarele: 1. Ministerul Educaţiei s-a pripit cînd a recomandat ca vizitarea expoziţiei, de către copiii sub 12 ani, să se facă doar cu acordul părinţilor şi cînd a semnalat că expoziţia ar putea avea un „impact emoţional negativ“ asupra micilor vizitatori. 2. Expoziţia a circulat în nenumărate ţări civilizate şi a avut milioane de vizitatori. 3. Expoziţia are reale virtuţi pedagogice fiindcă: a. Copiilor li se explică felul în care cadavrele sînt transformate în exponate. b. Cadavrele sînt ale unor oameni ai străzii, şi nu ale unor deţinuţi politici. c. Înveţi să te laşi de tutun, privind de aproape un plămîn bolnav „real“ d. Expoziţia este o lecţie de anatomie „pe viu“ (!), cadavrele ajutîndu-l pe copil să descopere ce „maşinărie ingenioasă, perfectă“ este corpul uman.
DE ACELASI AUTOR Organizaţii noi, ambalaj de lemn Evaluări "de amorul artei" Portretul unui adolescent altfel În căutarea întîlnirilor pierdute Bun, am scris de nenumărate ori despre gafele, inepţiile, incompetenţele Ministerului Educaţiei. Sînt de acord că protejarea minorului de agresiunea unei expoziţii neobişnuite nu e o prioritate în agenda plină de treburi nerezolvate a instituţiilor şcolare. Cred, totuşi, că recomandarea Ministerului este una, în cel mai rău caz, benignă: în definitiv, e normal să te gîndeşti de două ori cînd trimiţi copiii să vadă nişte cadavre. (Mi se pare cinică îngrijorarea vizitatorilor că acestea ar putea fi ale unor deţinuţi politici, ca şi cum, dacă ele ar aparţine unor oameni ai străzii, corpuri nerevendicate de nimeni, asta ar da deplină legitimitate expunerii lor.) Pe de altă parte, e stranie ideea că tr