Zeci de oameni care lucrează în Depoul de Locomotive Suceava Nord au întrerupt activitatea în această dimineaţă. Aproape 40 de salariaţi au declanşat un protest spontan, raliindu-se astfel colegilor lor de la Braşov şi din alte centre din ţară care au ca obiect de activitatea reparaţia locomotivelor. Surse de la Depoul de Locomotive Suceava Nord au precizat că oamenii stau în ateliere şi nu muncesc, aşteptând ca problemele lor să fie rezolvate. Deocamdată, sunt afectate doar reviziile curente, dar dacă greva va continua de pe porţile depoului nu va mai ieşi nici o locomotivă, ceea ce va duce la blocarea traficului feroviar.
Aproape 2.000 de angajaţi de la societatea Reparaţii Locomotive din cadrul CFR au oprit spontan lucrul, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile.
Maxim Rodrigo, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transporturi Feroviare din România şi al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Feroviare, a declarat că angajaţii de la filialele societăţii Reparaţii Locomotive şi Automotoare au oprit spontan lucrul din cauza faptului că banii de salarii nu le-au intrat în conturi, pe motiv că banca ar fi pus poprire pe conturi.
Liderul sindical a mai spus că Reparaţii Locomotive şi Automotoare are sediul în Braşov, dar protestul se desfăşoară la toate filialele din ţară unde există sedii ale societăţii.
El a precizat că oamenii aşteaptă în ateliere, pentru că li s-a spus că după ora 9.00 ar trebui să intre banii.
"Situaţia este gravă, pentru că dacă ei ies afară din ateliere, din depouri nu mai iese nicio locomotivă care ar trebui să plece pe trasee, deoarece ei sunt cei care trebuie să dea avizul pentru plecare", a mai spus Maxim Rodrigo.
Zeci de oameni care lucrează în Depoul de Locomotive Suceava Nord au întrerupt activitatea în această dimineaţă. Aproape 40 de salariaţi au declanşat un protest spontan, raliindu-s