Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Filosofie Iaşi (ASAFFI) din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ lansează în această seară dezbaterea „Pedeapsa cu moartea – între contestare şi acceptare“.
Manifestarea are loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Clubului de dezbateri ASAFFI. Discuţiile vor avea loc în sala D1 al corpului D, la parter.
„Dezbaterea implică o temă şi două echipe, formate din câte doi oameni, ce urmează să aducă argumente pro şi contra pe temă. După ce echipele îşi expun argumentele, sunt aşteptate intervenţii, completări şi întrebări din partea publicului. Ca şi în ediţia lunii trecute a Clubului, dezbaterea se încheie prin împărţirea a cinci teme, trase la sorţi, unor voluntari din rândul publicului“, arată organizatorii. Temele vor fi constitui o surpriză, astfel încât şi discursurile, de două minute, ale participanţilor, vor fi spontane. La eveniment sunt aşteptaţi studenţii preocupaţi de discutarea unor idei din domeniul socialului, moralei şi legislaţiei, cei care au o opinie şi doresc să o exprime sau cei care doresc să-şi formeze una în baza acestei dezbateri.
Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Filosofie Iaşi (ASAFFI) din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ lansează în această seară dezbaterea „Pedeapsa cu moartea – între contestare şi acceptare“.
Manifestarea are loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Clubului de dezbateri ASAFFI. Discuţiile vor avea loc în sala D1 al corpului D, la parter.
„Dezbaterea implică o temă şi două echipe, formate din câte doi oameni, ce urmează să aducă argumente pro şi contra pe temă. După ce echipele îşi expun argumentele, sunt aşteptate intervenţii, completări şi întrebări din partea publicului. Ca şi în ediţia lunii trecute a Clubului, dezbaterea se încheie prin împărţirea a cinci teme, trase la sorţi, unor voluntari din rândul publicului“, arată org