Locuitorii Bostonului s-au adunat marţi seara în oraş, cu cântece, lacrimi şi rugăciuni, pentru a aduce un omagiu emoţionant victimelor dublului atentat comis cu o zi înainte în timpul maratonului, relatează AFP.
Din cele trei decele, cel al băieţelului în vârstă de opt ani Martin Richard, ucis după ce şi-a îmbrăţişat tatăl la linia de sosire, i-a emoţionat în mod special pe locuitorii Bostonului.
Marţi seara, peste o mie de bostonieni şi-au dat întâlnire într-un parc din Dorchester, la periferia Bostonului, în apropierea casei unde locuia băieţelul.
În câteva ore, vecini şi prieteni de familie au organizat un priveghi cu lumânări. Oamenii, pe un ton grav, au intonat cântece, în timp ce lumânările lor, care acopereau gazonul parcului, păreau ca nişte licăriri mici.
Într-un scurt comunicat, tatăl lui Martin, Bill Richard, a declarat: "Fiul meu iubit a murit din cauza rănilor provocate de atentatul din Boston".
"Soţia şi fiica mea au răni grave", a adăugat el. "Mulţumim familiei şi prietenilor, celor care ne cunosc şi celor pe care nu i-am întâlnit niciodată, pentru gândurile şi rugăciunile lor".
În oraş, aproape 700 de persoane s-au adunat marţi seara la biserica de pe Arlington Street, în apropiere de locul unde s-a produs atentatul care s-a soldat cu trei morţi şi 176 de răniţi.
"Astăzi ne-am adunat cu inima sfâşiată şi furioşi", a spus reverendul Kim Crawford Harvie la începutul rugăciunii. "Dar dragostea este mai puternică decât furia. Dragostea este mai puternică decât frica. Dragostea este învingătoare", a adăugat ea, pe fundalul cântecului "Imagine" al lui John Lennon.
În afară de Martin Richard, atentatul i-a curmat viaţa lui Krystle Campbell, o administratoare de restaurant în vârstă de 29 de ani. Tatăl său a explicat pentru presa locală că ea o însoţea pe cea mai bună prietenă pentru a-l fotografia pe par