Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grefierul Toader va fi judecat la Piteşti

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât strămutarea la Curtea de Apel Piteşti a dosarului în care un fost grefier de la Curtea de Apel Craiova este judecat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reţinut în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a grefierului Ion Victor Toader că, în perioada 2011-2012, a cerut 40.500 de euro, din care a primit efectiv 29.500 de euro de la 13 persoane, majoritatea de etnie romă, cărora le promitea că le va „aranja“ soluţii favorabile în diverse dosare penale aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova. Cea mai mare sumă, 9.500 de euro, grefierul Toader a primit-o pentru a „aranja“ trei dosare penale: în două a promis obţinerea unor pedepse cu suspendare, iar în altul amânarea executării unei pedepse cu închisoarea. În urma anchetei începute în iunie 2012, procurorii DNA au obţinut probe care arată că acelaşi grefier a mai primit diverse sume de bani tot în acelaşi scop, dar şi în schimbul promisiunii că va obţine un permis de conducere pe numele unui doljean care „nu a deţinut niciodată permis de conducere şi nici nu a efectuat cursurile vreunei şcoli auto“.

Ion Victor Toader a fost arestat preventiv anul trecut, pe 10 noiembrie, iar în decembrie a fost trimis în judecată de procurorii DNA Craiova pentru trafic de influenţă în formă continuată, patru infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi sustragere şi distrugere de înscrisuri. În acelaşi dosar, Anca Constanţa Buluz, persoană fără calitate oficială, este acuzată de infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar cea de-a treia inculpată din dosar, Domnica Daniela Creţu, avocată în cadrul Baroului Gorj, este judecată pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiov

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 51 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum o ora
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°