Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacuri si contre politice pe Neptun

Publicat in Arad Online, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Scris de Andreea Pintea - PSD şi PDL au intrat într-o polenică pe tema ştrandului Neptun şi a lucrărilor care se desfăşoară în acea zonă.

ARAD. Apropierea sezonului estival aduce, din nou, în atenţia politicului local situaţia ştrandului şi viitorul acestui loc de agrement. Tinerii social-democraţi au lansat un atac dur la adresa administraţiei cu privire la situaţia ştrandului, iar în replică democrat-liberalii îi îndeamnă să se preocupe de problemele reale.

„Administraţia Falcă persistă în ideea de a încasa bilete de acces pentru terasele şi cluburile de la ştrand. La fel ca şi anul trecut, cele mai multe terase din zona comercială vor fi închise. Se vede cu ochiul liber că jumătate din ştrand, închisă aberant în spatele unor garduri, cu bilete de acces pentru nimic, este aproape abandonată. Administraţia Falcă are două variante de bun simţ: sau renunţă la gardul dintre diferitele zone ale ştrandului, sau renunţă la biletul de acces într-o zonă în care arădenii nu beneficiază de servicii speciale”, a spus Flavius Vărşendan, preşedintele Organizaţiei Municipale a Tineretului Social Democrat (TSD) Arad.

Liderul TSD a mai spus şi că „dacă administraţia împiedică arădenii să intre, este normal că proprietarii teraselor le lasă în paragină, nu investesc. La terasele şi discotecile de aici, mulţi tineri găseau locuri de muncă sezoniere, puteau să câştige bani”.PDL vine cu explicaţii

În replică, Glad Varga, consilier local PDL, a spus: „„Consider că reprezentanţii organizaţiei de tineret a PSD Arad ar trebui să se preocupe de problemele reale cu care se confruntă generaţia noastră, nu să fie instrumentele prin care alţii îşi reglează conturile. Ar trebui să vadă şi ei că Guvernul Ponta nu are o strategie economică prin care să diminueze rata şomajului în rândul tinerilor, care în ultimul an a ajuns la o cotă îngrijorătoare. De asemenea, acelaşi Guvern

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°