Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEPI vrea sa investeasca si in alte tari din regiune. Romania ramane principala piata pe radar

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Fondul de investitii sud-african NEPI are in plan sa isi extinda investitiile in regiune, avand in vizor tari ca Serbia, Ungaria, Slovenia sau Bulgaria si isi propune sa faca prima investitie in urmatoarele luni, a declarat Martin Slabbert, seful companiei.

Slabbert a mentionat ca Romania ramane principalul focus pentru NEPI, iar in urmatorii trei ani estimeaza ca va investi pe plan local circa 500 mil. euro.

NEPI mai are un activ de dimensiuni reduse in Germania, insa grosul investitiilor au fost in Romania, unde are active de peste jumatate de miliard de euro deja. Astfel, aceasta tranzactie din una din tarile vecine va fi prima investitie a companiei in afara Romaniei, de la intrarea pe piata locala.

Fondul sud-african de investitii New Europe Property Investments (NEPI) a atras luni 59 milioane euro, printr-o majorare de capital derulata in decurs de cateva ore si la care au participat doar anumiti investitori. Prin aceasta majorare de capital compania a atras si un nou investitor, Fondul de Pensii al Salariatilor Guvernului Sud-African.

Intrebat daca va utiliza banii din majorarea de capital pentru investitiile programate in pietele externe Romaniei, Slabbert a mentionat ca vor fi necesare fonduri suplimentare.

"Vrem sa cumparam doar proiecte foarte mari, in capital, pentru care vom avea nevoie de fonduri semnificative", a spus Slabbert.

NEPI a inregistrat anul trecut venituri din chirii si exploatare de peste 40 milioane de euro, in crestere cu 25% si un profit net de 33,1 milioane de euro, cu 76% mai mare decat in 2011.

Fondul a cumparat in 2012 proiectul de birouri City Business Center din Timisoara, un lot pentru dezvoltarea unui alt parc de afaceri in Cluj, terenuri pentru constructia unor centre comerciale in Brasov, Galati si Bucuresti (Vulcan), iar pe finalul anului a deschis alaturi de Carrefour Property ce

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 12 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 12 minute
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 54 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 57 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°