Ce dovadă mai bună doriţi, care să confirme că se apropie vremea călduroasă, decât aceea că au sosit biletele de tratament pentru pensionarii dâmboviţeni.
“Pentru prima serie de bilete de tratament balnear din anul 2013 au fost alocate, în mod automat, Casei de Pensii Dâmboviţa 63 de bilete”, ne-a declarat Daniela Stoenescu, purtător de cuvânt la CJP.
“Data intrării în staţiune este cuprinsă în perioada 17 – 20 aprilie 2013. Biletele se pot achiziţiona de la sediul CJP în perioada 16- 17 aprilie a.c., de la ghişeul compartimentului “Bilete de tratament”, la parterul instituţiei.
Pentru acest an, cererile se pot depune cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni în care se solicită biletul. Cererile se completează numai pe formularul aprobat şi se pot transmite prin poştă, fax, e-mail sau se pot depune personal la Casa de Pensii. Criteriile de acordare, noul formular de cerere şi lista aprobată pentru prima serie sunt afişate pe site-ul instituţiei şi la sediu”, a mai precizat Daniela Stoenescu. Ce dovadă mai bună doriţi, care să confirme că se apropie vremea călduroasă, decât aceea că au sosit biletele de tratament pentru pensionarii dâmboviţeni.
“Pentru prima serie de bilete de tratament balnear din anul 2013 au fost alocate, în mod automat, Casei de Pensii Dâmboviţa 63 de bilete”, ne-a declarat Daniela Stoenescu, purtător de cuvânt la CJP.
“Data intrării în staţiune este cuprinsă în perioada 17 – 20 aprilie 2013. Biletele se pot achiziţiona de la sediul CJP în perioada 16- 17 aprilie a.c., de la ghişeul compartimentului “Bilete de tratament”, la parterul instituţiei.
Pentru acest an, cererile se pot depune cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni în care se solicită biletul. Cererile se completează numai pe formularul aprobat şi se pot transmite prin poştă, fax, e-mail sau se pot depune personal la Casa de Pensii. Criter