Hăt, de mult, pe vremurile în care până şi SRI mai elabora şi prezenta, destul de discret de altfel, un raport anual de activitate, comisiei de specialitate din Parlament, acest document nesecret, dar de circulaţie retrânsă mai surprindea, probabil din întâmplare, câte ceva din marile infracţiuni şi devalizări economice, alea considerate atunci a aduce atingere intereselor strategice naţionale. Sigur, speţele erau enunţate mai generic, mai de principiu, fără culpabilizări concrete şi nominalizarea vreunui responsabil, a unui făptuitor incriminabil, deşi dimensiunea, amploarea şi consecinţele acestor infracţiuni ar fi fost pedepsite, înainte de 1989, cu moartea, pentru subminarea economiei naţionale.

Multe din aceste devalizări naţionale aveau puternice, dar transparente conexiuni internaţionale, beneficiari externi şi interese străine, semn explicit că România intrase deja în faza disputelor economice, fiind destui de mulţi cei interesaţi să tâlhărească mai tot ce se poate din potenţialul existent („mormanul de fier vechi“ de care vorbea atunci, prin 1990, premierul Petre Roman), să ocupe un loc rămas liber sau măcar să confişte cât mai mult din piaţa de consum şi desfacere pentru excedentul de supraproducţie proprie. Asta inclusiv prin mijloace dolosive şi abuz de poziţie dominantă, cartelarea unor interese şi profitarea de inexistenţa unor legi antitrust, dumping şi concurenţă neloială. Sigur că toate aceste distorsiuni economice, care chiar n-au nici o legătură nici cu fosta economie socialistă şi nici cu regulile pieţei, ci doar cu jaful la scară mare, cu metodă, au fost sesizate nu doar de SRI ci şi de celelalte şase-şapte servicii la fel de secrete, mai secvenţializate, care or fi făcut şi ele nişte rapoarte şi informări cui trebuie, fără însă ca asta să însemne că s-ar fi intreprins nişte contramăsuri, de normalizare a situaţiilor. Dezmembrarea econo