Poliţista Melania Renghea, care în decembrie 2012 şi-a înjunghiat fostul şef de la Poliţia Balş şi i-a acuzat pe acesta şi pe mai mulţi şefi din IPJ Olt că ar fi violat-o, a născut un băieţel, în noaptea de luni spre marţi, soţul acesteia anunţând că vor divorţa pentru că "amândoi au cedat psihic".
Relu Renghea, soţul Melaniei Renghea, a anunţat, miercuri, că a decis de comun acord cu soţia sa să divorţeze din cauza stresului cauzat de scandalul iscat în urma incidentului de anul trecut,.
"Eu cu soţia mea am stat de vorbă şi am căzut de comun acord să divorţăm pentru binele copiilor pentru că nu ne putem creşte copiii în stresul ăsta. Suntem ameninţaţi şi ne temem pentru viaţa copiilor pentru că în acest caz ştim că nu se va face dreptate. Am cedat psihic amândoi", a declarat Relu Renghea.
Soţul poliţistei a adăugat că Melania a născut, în noaptea de luni spre marţi, un băieţel la Spitalul Universitar din Bucureşti şi are suspiciuni că nu el ar fi tatăl bebeluşului.
"Da, am suspiciuni. Eu sper să nu fie rezultatul unui viol. E posibil să fac testul de paternitate", a mai spus Relu Renghea.
În seara de 26 decembrie 2012, poliţista Melania Renghea, din Balş, şi-a înjunghiat fostul şef, pe comisarul-şef Gheorghe Barbu, pe motiv că nu mai suporta abuzurile acestuia. Pe numele ei a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de omor.
Cu două zile înaintea acestui incident, femeia a depus plângere împotriva comisarului Gheorghe Barbu pentru şantaj şi ameninţare.
Melania Renghea a declarat în plângerea depusă că Barbu ar fi constrâns-o să întreţină relaţii sexuale atât cu el, cât şi cu mai mulţi poliţişti şi un procuror. Printre cei menţionaţi de ea se numără fostul şef IPJ Olt Ion Voicu, şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, dar şi prim-procurorul Parchetului Balş, Laurenţiu Turcin.
Până în prezent, nouă poliţişti au fost audia