Marea Britanie îşi ia, astăzi, adio de la singura femeie premier din istoria Regatului, Margaret Thatcher, la mai bine de o săptămână de la moartea acesteia.
Cei mai puternici lideri ai lumii şi-au anunţat deja participarea la funeralii, motiv pentru care forţelor de securitate li se vor alătura şi agenţi anti-tero.
UPDATE 12.10 - Au început funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher. Sicriul cu trupul neînsufleţit al acesteia, acoperit cu drapelul Marii Britanii, a fost scos miercuri dimineaţa, la ora 10.00 (12.00 ora României), din palatul Westminster pentru a fi transportat la catedrala St. Paul, scrie AFP.
Şase motociclete ale Scotland Yard încadrau vehiculul mortuar, urmat de o maşină obişnuită a poliţiei.
LIVE CEREMONIA DE ÎNMORMÂNTARE A FOSTULUI PREMIER BRITANIC, MARGARET THATCHER
Corpul neînsufleţit al lui Margaret Thatcher a fost adus încă de ieri la Palatul Parlamentului, iar azi va fi dus la catedrala Sfântul Paul.
Slujba de înmormântare a doamnei Thatcher va fi oficiată aici, la catedrala Sfântul Paul. Serviciul urmează să fie televizat şi retransmis în jurul lumii începând cu ora 13, ora României. Regina şi prinţul Filip vor fi prezenţi. Pentru asigurarea liniştii publice, rapoartele spun că Poliţiei i se vor alătura trupele anti-tero.
Pentru prima oară în aproape 50 de ani, Regina Elisabeta asistă la înmormântarea unui premier britanic, după cea a lui Winston Churchill din 1965, iar toţi foştii prim-miniştri britanici au confirmat prezenţa la funerarii. Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al URSS, a fost, de asemenea, invitat, însă a refuzat să participe din motive de sănătate. Deşi a fost numit drept "terorist" de către Doamna de Fier, primul preşedinte sud-african de culoare, Nelson Mandela, a fost invitat la funeralii, dar s