Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveştile vedetelor despre prima beţie, doar la LOOK TV. Adela Popescu a făcut exces de băutură cu acordul familiei

Publicat in CityNews Alba, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Prima beție este, de obicei, un moment de care îți amintești cu amuzament, poate cu ușoară jenă, sunt unele dintre acele clipe în care rebelul își face simțită prezența și vrea să încerce senzații nemaiîntâlnite până atunci.

Cătălin Botezatu, Giulia Anghelescu, Adela Popescu și Zoly de la Sistem sunt câteva dintre vedetele care vor povesti miercuri, 17 aprilie, de la ora 21:30, în cadrul emisiunii “Look Monden” de pe Look TV, cum s-a petrecut prima “întâlnire” cu licorile bahice. Cătălin Botezatu era un puşti de liceu, se afla la o petrecere înainte de Revoluţie şi a fost obligat să respecte regulile jocului Căpitanul Buf: “trebuia să bei un anumit alcool, vin sau bere, că pe vremea aia se bea vin sau bere, şi să respecţi un ritual… dacă nu-ţi făceai acel ritual cu tot felul de semne, o luai de la capăt şi ajungeai să bei zeci de pahare sau de sticle de bere. Asta e!”, povesteşte vădit amuzat creatorul de modă.

Giulia Anghelescu avea 20 de ani la prima sa beţie, cu whiskey sec, şi, deşi nu mai ştie unde s-a întâmplat, îşi aminteşte doar că “a fost bine de tot”. “Eram mică şi naivă, a fost un moment de rătăcire”, mărturiseşte cunoscuta artistă.

Pentru cuminţica Adela Popescu, prima beţie s-a petrecut - lucru rar întâlnit - cu acordul familiei, la vârsta de 18 ani. Actriţa a marcat majoratul cu băutură şi câteva prietene.

„La 18 ani, dar nu am făcut-o de capul meu, mi-am anunţat familia, le-am zis să ştii că in seara asta eu o să beau şi toţi mi-au zis dă-i drumul! A fost frumos! Cu fetele, eram 8 fete cred!”

Zoly de la Sistem va povesti cum s-a îmbătat de fericire prima oară, ce băuturi a combinat şi cum nu a uitat nici acum acel moment, care exact ca prima dragoste, nu se uită niciodată.

„Da! Nu o uit! E ca şi în dragoste: prima dragoste nu se uită, la fel şi cu prima beţie, da!

Cred ca am combinat ceva bere cu tărie, dar nu ştiu s

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°