Miniştrii francezi şi-au publicat declaraţiile de avere, iar jurnaliştii le-au numărat banii din cont şi maşinile. Noi suntem obişnuiţi de multă vreme cu asta. Le putem da francezilor consultanţă în materie de transparenţă şi luptă cu corupţia?

Să nu spunem vorbe mari şi să ne împăunăm fără să fie cazul. Dar, în această problemă concretă, suntem cu un pas înaintea Franţei. Urmărind dezbaterile din societatea franceză din ultima vreme, am avut senzaţia unui remake: am mai văzut filmul ăsta în variantă românească. Francezii descoperă că miniştrii lor sunt milionari. Unii se indignează – cum, sunt socialişti şi milionari?... – alţii spun că publicarea declaraţiilor de avere e populism ieftin. Jurnaliştii fac (ca şi la noi) comparaţii cu alte ţări, unde transparenţa e de mult legiferată – de exemplu Suedia sau Danemarca. Aşa că opinia publică din Franţa fierbe, iar fostul ministru al bugetului, Jérôme Cahuzac – care a declanşat totul, ascunzând faptul că are un cont în Elveţia – îşi cere iertare că a minţit.

E amuzant, într-un fel, că disputa are loc cam în aceiaşi termeni pe care i-am auzit în România când s-au introdus declaraţiile de avere şi de interese. Iar propunerea preşedintelui Hollande de a crea nişte instituţii speciale care să se ocupe de corupţie şi de evaziune fiscală a fost întâmpinată cu aceleaşi argumente care s-au auzit şi la noi când s-a creat Parchetul Naţional Anticorupţie: unii au spus că nu e nevoie de instituţii speciale, ci doar de controale mai riguroase şi de mai mulţi inspectori fiscali şi procurori, alţii au zis că da, numai prin instituţii speciale pot fi limitate excesele şi pot fi verificate conflictele de interese. Dincolo de asemănări de suprafaţă, e totuşi interesant că establishment-ul politic al Franţei reacţionează cam în acelaşi fel ca politicienii dintr-o ţară ca România, care a înfiinţat instituţii speciale pentru comb