Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum scoatem copiii României din sărăcie? Reforma statului social dinspre stânga

Publicat in Adevarul, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Astăzi, jumătate din copiii României trăiesc sub pragul sărăciei sau sunt în risc de sărăcie. Cei mai afectaţi sunt copiii de la ţară şi din familii defavorizate. Că vrem sau nu să admitem, sărăcia înseamnă mai puţine oportunităţi, eşec şcolar şi mai mulţi oameni care vor depinde în viitor de ajutorul de la stat, pentru că nu vor avea o meserie. Aşa cum arată un raport recent al UNICEF, într-o analiză a felului în care afectează politica de austeritate copiii, România ocupă ultimul loc - 29 - între statele incluse în clasament. Austeritatea din ultimii ani a lovit puternic în viitorul copiilor României. Dacă vrem să ne punem ţara în ordine, să nu mai fim laterna roşie a fiecărui clasament european al bunăstării şi nivelului de trai, avem datoria să acţionăm acolo unde ştim că efectele acţiunilor noastre pot avea efect maxim în reducerea sărăciei în rândul copiilor. Şi aici vorbesc despre şcoală. Cred cu tărie că ca şcoala românească trebuie să devină cu adevărat un furnizor de egalitate a oportunităţilor. Astăzi aproximativ 100.000 de copii şi adolescenţi între 6 şi 16 ani nu sunt în şcoală. În România, conform Raportului de implementare al Programului Naţional de Reforme pentru perioada 2011 – 2013, din 15 martie 2012, 16,7% din copii părăseau şcoala înainte de a avea o diplomă sau o calificare. Aceştia sunt şomerii de mâine. Dincolo de dimensiunea morală, ei devin un eşec pentru stat – le va fi foarte greu să-şi găsească un loc de muncă, vor avea un salariu cu mult mai mic decât dacă ar fi obţinut cu o diplomă în buzunar şi vor plăti taxe şi impozite mult mai puţine. Statul şi societatea pierd enorm de pe urma acestei nereuşite, de pe urma celor 76% din copiii din mediul rural care nu ajung să termine liceul, de exemplu. Într-un articol din The New York Times din ianuarie 2012, doi profesori universitari de la Columbia University şi Princeton arată care este preţul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°