Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piesele făcute la războiul de ţesut au ajuns la mare căutare printre iubitorii de folclor

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 17 aprilie 2013 ·

La Bata administraţia locală a încurajat insistent – mai ales în ultimii ani – reînvierea, păstrarea şi perpetuarea unor obiceiuri strămoşeşti legate de îndeletnicirile din viaţa de zi cu zi a locuitorilor dar mai ales cele legate de momentele de sărbătoare ale comunitărţii. Dintre acestea Sărbătoriler Pascale, Sărbătorile de Iarnă şi Sărbătoarea Sfintei Marii sunt câteva dintre exemplele cele mai edificatoare.

Războiul de ţesut, pus iar în funcţiune

Un bun exemplu al unei tradiţii ce face parte din îndeletnicirile curente ale gospodinelor locului este cel al ţesutului. Fireşte că acum ţesutul nu mai este obligatoriu, din punctul de vedere al realizării îmbrăcăminţii membrilor familiilor din aceste zone, ci doar pentru realizarea unor piese din inventarul casei precum prosoapele – de toate mărimile, cearceafurile (făcute din trei laţi) ori feţele de masă (făcute din doi laţi, în principal dar şi maim late), în principal utilizate le momente sărbătoreşti.

Una dintre gospodinele care încă mai lucrează la războiul de ţesut este Elena Ionescu din Ţela. La cei 74 de ani ai săi, ea mai ţese articole precum cele amintite mai sus dar mai ales prosoape – aşa numitele şterguri pe care le face la comanda unor iubitori de articole folclorice tradiţionale din Timişoara.

„Ne bucurăm că mai sunt consătene de-ale noastre care mai ştiu şi sunt dispuse să mai lucreze la vechiul război de ţesut. Eu am o deosebită dragoste şi un mare respect pentru vechile şi frumoasele noastre tradiţii locale şi de-a lungul anilor am făcut tot posibilul ca aceste obiceiuri să fie readuse în atenţia generaţiilor de acum“ ne spunea primarul Ion Micurescu, om de-al locului şi mare iubitor de folclor şi tot ce este legat de obiceiurile înaintaşilor.

Respect suprem pentru

obiceiurile străvechi

Frumoasul obicei numit Ruga Satului a căpătat la Bata un aspect cu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 11 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 21 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 26 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 44 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 37 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 51 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°