Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşitul lunii mai, termen pentru finalizarea terenului de la „Minulescu”

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Încep lucrările pentru reabilitarea terenului de sport de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu”, reprezentanţii fixând ca termen pentru finalizarea acestei investiţii sfârşitul lunii mai.

Minel Prina, primarul Slatinei, a discutat, marţi, toate detaliile proiectului cu constructorul, astfel încât, în zilele următoare, să fie demarate lucrările. Firma are la dispoziţie o lună şi jumătate să transforme şanţurile şi gropile în cel mai modern teren din oraş. Investiţia se ridică la un milion de lei noi, fără TVA, şi este suportată în totalitate din bugetul local. În urmă cu cinci ani, modernizarea acestui teren de sport a mai fost inclusă într-un proiect care urma să primească finanţare de la guvern. Instituţia centrală nu a mai alocat însă fonduri, aşa că totul a fost lăsat în paragină.

„Eu sper ca până la sfârşitul anului şcolar să fie funcţional. Din punctul meu de vedere, va fi cel mai modern din Slatina. Va fi un teren cu o suprafaţă de joc anti-traumă, cu protecţie pentru glezne, pentru genunchi. E normal şi trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noştri şi să le asigurăm toate condiţiile”, a mai spus Prina.

Investiţii în săli de sport

Municipalitatea are în plan o serie de investiţii în unităţile de învăţământ din Slatina, printre acestea numărându-se transformarea în sală de sport a unui fost atelier al Colegiului „PS Aurelian”.

„Suntem bucuroşi să anunţăm că, în acest an, vom da în folosinţă o sală de sport, e drept - de dimensiuni mai mici decât cele aflate deja în oraş. Este vorba despre o sală pentru tenisul de masă. Ne-am gândit la acest lucru nu doar în urma numeroaselor solicitări primite din partea a diverşi locuitori ai oraşului, dar şi ca urmare a rezultatelor foarte bune obţinute în ţară şi peste hotare de către sportivii noştri la acest sport. În plus, în acest mod avem ocazia de a oferi mult mai m

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum o ora
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE-Departamentul american al Trezoreriei anunţă Congresul că a fost victima unui atac cibernetic al Chinei, într-un un ”incident major de securitate informatică”

News.ro acum 50 minute
Departamentul american al Trezoreriei anunţă luni, într-un mesaj transmis aleşilor din Camera Reprezentanţilor, pe care AFP scrie l-a consultat, că a fost victima unui atac cibernetic la începutul lui decembrie - fără riscuri la adresa elementelor c

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 6 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 9 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Donald Trump pierde în apel un proces în care scriitoarea Jean Carroll l-a acuzat de defăimare şi agresiune sexuală / Carroll l-a acuzat pe Trump că a violat-o într-o cabină de probă a unui magazin în 1996, instanța de fond a decis ca președintele ales al SUA să îi plătească cinci milioane de dolari

G4Media acum 4 ore
O curte federală de apel din SUA a confirmat luni verdictul unei instanţe inferioare prin care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a fost condamnat să-i plătească scriitoarei fostă jurnalistă Jean Carroll cinci milioane de dolari pent

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
vin.

-0°/6°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°
vin.

1°/7°