Vocea Maramureşului se va auzi la Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor din Administraţie, eveniment care va avea loc zilele care vin la Cluj. Judeţul Maramureş va fi reprezentat de 4 sindicalişti, în frunte cu liderul Liviu Pop.
Cei 4 vor veni cu 6 propuneri care se speră să fie aprobate de factorii de decizie. Prima dintre propuneri se referă la acordul pentru funcţionarii publici şi contractul colectiv pentru personalul contractual pe administraţii, care, susţin sidicaliştii, ar trebui semnat la nivel naţional.
“Vom solicita o hotărâre de govern în acest sens. O a doua propunere a delegaţiei Maramureşului se referă la legea dialogului social, care trebuie modificată în aşa fel încât să se trateze separate separate partea privată de cea de stat, conform legislaţiei europene.
Vrem apoi aplicarea legii unitare a salarizării, chiar şi în 3 etape dacă este musai începând cu 1 ianuarie 2014. Se ştie că încadrările în 2011 au fost făcute în mod haotic. Spre exemplu, la funcţionari s-au scos treptele, însă au rămas la aceleaşi salarii.
Dacă până în luna iunie nu se schimbă ceva, vom acţiona în judecată Statul Român şi îl vom acuza de discriminare” a declarat Liviu Pop, preşedintele Sindicatului din Administraţie Baia Mare Maramureş.
Acesta a mai adăugat că se va cere şi definirea drepturilor nesalariale din legea salarizării, care, tocmai pentru că nu sunt definite în lege, nu se pot negocia.
“Se ştie că de 2 ani Federaţia a aprobat crearea unui Centru de Instruire în Administraţie. Vom solicita demararea în acest an a acestui proiect, astfel încât în 2014 să avem finanţare”, a concluzionat Pop.
Delegaţia Maramureşului va fi alcătuită din Liviu Pop, Maria Câmpean, Botiş Petru şi Gheorghe Periam.