Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu Jiu: Acţiune de colectare a deşeurilor electrice

Publicat in Pandurul, joi 18 aprilie 2013 ·

Cetăţenii din Târgu Jiu pot scăpa de electronicele şi electrocasnicele uzate sau defecte. La sfârşitul acestei săptămâni vor fi deschise trei centre în Târgu Jiu pentru a prelua acest tip de deşeuri. Aparatele de mari dimensiuni vor putea fi ridicate chiar şi de la domiciliu.

Asociaţia Română pentru Reciclare Rorec desfăşoară în data de 20 aprilie o acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice. Cetăţenii se pot debarasa de acest tip de deşeuri la cele trei puncte fixe din municipiu: Lac Debarcader, Casa de Cultură şi Parc Lido. „Am început în 2011 acţiunile în Târgu Jiu şi am continuat în tot judeţul Gorj. Anul trecut au fost 28 de acţiuni în judeţ, s-au strâns peste 45 de tone de deşeuri electrice şi electronice. Vrem să obişnuim cetăţenii cu aceste acţiuni, poate vom crea şi un serviciu lunar. Avem şi un program educaţional, care există în 28 unităţi şcolare din judeţul Gorj, unde s-au creat grupuri de copii care se consideră ambasadorii agenţiei şi care conving pe colegii lor şi comunitatea de importanţa acestei colectări selective, mai ales a acestor tipuri de deşeuri. S-au strâns deja peste 3 tone cu ajutorul acestor tineri”, a declarat Alexandra Arnăutu, manager regional al Asociaţei Rorec.

Cetăţenii care vor depune deşeuri electrice la punctele fixe vor putea câştiga, unul dintre premiile oferite de iniţiatorul acţiunii în baza unui talon. Premiile constau în trei maşini de călcat, trei cafetiere, trei mixere şi trei cuptoare cu microunde digitale.

Autorităţile locale din Târgu Jiu vor să înfiinţeze un punct permanent de colectare al deşeurilor electrice. „Am încheiat un parteneriat cu această asociaţie, am pus la dispoziţie o zonă din incinta CET Târgu Jiu, vor fi amplasate construcţii modulare unde vor fi preluate deşeurile electrice. Considerăm că este necesar, pentru că evităm ca aceste deşeuri să ajungă în depozitul

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 8 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 8 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 7 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 8 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 10 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 12 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°