Teoretic, şi cercetătorii pot protesta în stradă. Practic, ar avea şi motive.

Câteva proteste iscate săptămâna trecută au readus pentru scurt timp în prim-planul obişnuit, de scandal, al evenimentelor un domeniu relativ tăcut în România ultimilor ani, cel al cercetării. O “tăiere din pix”, cum au numit manifestanţii reducerea decisă de ministrul Educaţiei a sumelor alocate proiectelor de cercetare, i-a determinat să vină în faţa ministerului ca să reclame eforturile “mafiei conduse de doamna Andronescu” de a pune mâna pe banii cercetării şi a-i transfera către partide. Deşi Ecaterina Andronescu nu mai este din decembrie titulara portofoliului, protestatarii de la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor şi-au vărsat oful pe “pupilele” acesteia aflate acum la conducerea Ministerului Educaţiei, respectiv pe ministrul Remus Pricopie şi pe cel delegat pentru cercetare, Mihnea Costoiu.

În aceeaşi zi (vineri), membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice au ameninţat cu o demisie în bloc pe motiv că nici până acum nu s-au anunţat proiectele câştigătoare ale competiţiei de astă-toamnă din cadrul programelor Resurse Umane şi Idei, între timp fiind dat startul unei alte selecţii. În replică, cei de la minister dau vina pe prevederile legii bugetului de stat pe anul în curs şi pe inoportunitatea finanţării cu prioritate a Programul Idei, în detrimentul Programului Resurse Umane.

Având alocat aproximativ o jumătate de procent din PIB, domeniul cercetării a avut o evoluţie relativ constantă. Cei peste 42.000 de cercetători, dintre care aproape jumătate activează în învăţământul superior, sunt finanţaţi preponderent din fonduri publice - care ajung în proporţie de două treimi în sectorul guvernamental, iar o treime la universităţi, în timp ce în cazul finanţării din străinătate raportul se inversează, confor