Mai sunt oameni care nu s-au lăsat păcăliţi de imaginile de familie mare şi fericită, trăind în deplină armonie. Imagini reţinute de camerele video la ceremonia de depunere a Jurământului de către nou şi neaşteptatul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, fostul vag procuror, vizavi de forţa căruia de a gestiona un domeniu atât de complex şi, în prezent, controversat îmi menţin serioase rezerve. Am văzut în salonul de la Cotroceni, spre deosebire de alte destul de recente asemenea prilejuri, un preşedinte destins şi afabil, izvor de laude năclăite cu miere ca o sarailie. M-am uitat şi eu contrariat la figurile strălucind de satisfacţie, dacă nu chiar de fericire, ale numeroasei asistenţe (premier, şefii Senatului şi Camerei, miniştri, consilierii prezidenţiali în păr). Toţi, înconjurându-l încântaţi pe Băsescu, făcând bătături în palme de atâtea strângeri de mână şi cu zâmbete lăţite de la o ureche la alta.

Ce s-a vrut cu această butaforie? O demonstraţie că "pactul de coabitare" funcţionează? Că Băsescu nu-i un tip chiar aşa de rău şi că vrea să ajute Guvernul  şi-l încurajează pe tânărul premier, "reevaluându-l" şi scoţându-l din zoologie, să persevereze? Dacă liderii USL şi, în primul rând, Victor Ponta îşi vor face urechea pâlnie la asemenea ieftine cântece de sirenă şi se vor lega la ochi, ori vor păşi cu privirea la vârful pantofilor, se vor împiedica, vor pierde credibilitatea unui electorat care le-a cerut "Jos Băsescu!" şi vor cădea în nas mai repede decât şi-ar putea imagina. Pentru că, între timp şi în afara salonului de protocol, Băsescu n-a uitat şi nu iartă, iar comandourile sale lucrează de zor, diversiune după diversiune, şubrezind şi luxând mai toate demersurile actualei puteri. Cât au fost ei de repudiaţi formal de Băsescu, pedeliştii (gata să sară în noul barcaz, botezat Mişcarea Populară) au încă reflexe condiţionate şi nu scapă nici