Premierul britanic Margaret Thatcher şi preşedintele Comisiei Europene Jacques Delors în Londra, 1989. AFP

Fostul premier britanic, a cărui înmormântare are loc pe 17 aprilie, a avut credinţă în măreţia ţării sale şi neîncredere în Europa. Aceasta a dus la căderea doamnei Thatcher şi, în cele din urmă, a slăbit poziţia Marii Britanii, reaminteşte un cronicar de la Financial Times. Philip Stephens; sursa Financial Times/ Presseurop

Toţi cei care au cunoscut-o pe Margaret Thatcher au simţit, mai devreme sau mai târziu, forţa strivitoare a genţii sale. Mie mi-a venit rândul în timpul aprigei lupte pe care a purtat-o cu [ministrul de Finanţe al vremii respective] Nigel Lawson, legată de încercarea acestuia din urmă de a asocia valoarea lirei sterline cu cea a mărcii germane. Cu siguranţă, am îmboldit-o eu, ea va sfârşi prin a ceda sub presiunea Ministerului de Finanţe şi va introduce lira în mecanismul cursului de schimb european.

Eram în anul 1989, când ne-am întâlnit cu ocazia unui cocktail organizat de către jurnaliştii politici de la Westminster. Ca răspuns la gestul meu de “lèse-majesté”, Thatcher m-a prins (literalmente) de reverul hainei şi mi-a spus: “Domnule Stephens! Nu înţelegi! Nu le voi îngădui belgienilor să decidă valoarea lirei!”. Dacă vreau sa scriu despre politica economică a guvernului, a mai adăugat ea, ar trebui să nu mai acord atâta valoare la ceea ce aud din partea Ministerului de Finanţe.

Conversaţia s-a desfăşurat în mod neoficial, dar, chiar şi fără a spune despre cine este vorba, povestea ar fi făcut un articol bun. În afară de faptul surprinzător că nu avea încredere în propriul ministru de Finanţe în privinţa chestiunilor economice, gestul ei a reflectat antipatia viscerală pe care o resimţea faţă de Europa. Această ostilitate a condus mai întâi la căderea ei, şi apoi, în timp, a devenit o moştenire otrăvitoare