Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de târgujieni vor beneficia de tichete sociale de sărbători

Publicat in Impact in Gorj, joi 18 aprilie 2013 ·

Dacă în anii trecuţi autorităţile locale au oferit persoanelor defavorizate în perioada Sărbătorilor Pascale pachete cu alimente, anul acesta Primăria Târgu-Jiu a oferit tichete sociale. Potrivit directorului Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, s-au depus în acest sens aproximativ 330 de dosare pentru acordarea acestor tichete. „Începând cu acest an, în perioada sărbătorilor pascale, am schimbat un pic modalitatea de a-i sprijini pe cei aflaţi în nevoie. Am decis să le acordăm tichete sociale, pe baza unei cereri şi pe baza unui dosar care trebuie să prezinte veniturile, componenţa familiei şi situaţia proprietăţii. În această situaţie la data de ieri (nr 16 aprilie) aveam 148 de dosare depuse, acestea însumând un număr de 416 tichete sociale. În ceea ce priveşte dosarele de ajutor social avem 190 de dosare cu încă 320 de tichete. Noi am prelungit termenul de primire a cererilor până astăzi (nr 17 aprilie). Astăzi (nr 17 aprilie) la sfârşitul zilei vom vedea care este varianta finală”, a spus, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Teodora Ciobanu. Fiecare tichet are o valoare de 15 lei şi se va acorda un tichet pentru fiecare membru din familie. Condiţia este ca veniturile realizate să fie sub 200 de lei pe membru de familie.

Dacă în anii trecuţi autorităţile locale au oferit persoanelor defavorizate în perioada Sărbătorilor Pascale pachete cu alimente, anul acesta Primăria Târgu-Jiu a oferit tichete sociale. Potrivit directorului Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, s-au depus în acest sens aproximativ 330 de dosare pentru acordarea acestor tichete. „Începând cu acest an, în perioada sărbătorilor pascale, am schimbat un pic modalitatea de a-i sprijini pe cei aflaţi în nevoie. Am decis să le acordăm tichete sociale, pe baza unei cereri şi pe baza unui dosar care trebuie să prezinte veniturile, componenţa fami

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 54 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 3 ore
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 7 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

20°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°