Ministerul Educaţiei a anunţat inspectoratele şcolare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă - 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
Ministerul Educaţiei a stabilit modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unităţile de învăţământ preuniversitar, în perioada 1-6 mai, ca urmare a prevederilor Hotărârii de guvern pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai 2013 ca zile libere. Într-o notă transmisă, marţi, inspectoratelor şcolare judeţene, Ministerul Educaţiei Naţionale le-a solicitat să informeze toate unităţile de învăţământ preuniversitar din subordine că orele de curs neefectuate în 2 mai vor fi recuperate în 20 aprilie. De asemenea, orele de curs neefectuate în 3 mai vor fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
„Faţă de solicitarea MEN, în şedinţa Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt din data de 17 aprilie 2013, s-a hotărât ca recuperarea orelor neefectuate în data de 3 mai 2013 să aibă loc în data de 27 aprilie 2013. Prin urmare, zilele de recuperare a orelor neefectuate în datele de 2 şi 3 mai 2013 vor fi 20 şi 27 aprilie 2013”, se precizează într-un comunicat remis de ISJ Olt.
Decizia de a recupera cursurile în avans, în luna aprilie, vine ca urmare a faptului că luna mai este deja aglomerată deoarece găzduieşte tezele, examenul de Bacalaureat pentru olimpicii care participă la concursurile internaţionale, precum şi debutul examenului de Bacalaureat pentru ceilalţi elevi.
În urmă cu o lună, guvernul a decis că zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.