În primele 3 luni s-au tranzacţionat 83.000 mp de spaţii industriale, adică 60% din totalul spaţiilor intermediate anul trecut
În primul trimestru al acestui an s-au tranzacţionat aproximativ 83.000 de metri pătraţi de spaţii industriale, reprezentând 60% din totalul spaţiilor intermediate anul trecut, potrivit CBRE.
"Anul 2013 se anunţă a fi unul foarte activ pentru piaţa spaţiilor industriale, întrucât ajunge la final o mare parte din contractele semnate de companii în 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană", a explicat Răzvan Iorgu, director general, CBRE România, într-un comunicat de presă.
Anul trecut au fost tranzacţionate spaţii totalizând 132.400 de metri pătraţi, sub nivelul din 2011 şi 2010. Tranzacţiile cu spaţiile din Bucureşti au cumulat 47.700 de metri pătraţi, reprezentând 35% din total, în timp ce provincia a atras clienţi pentru 85.000 metri pătraţi (Cluj -35%, Ploieşti - 12,2%, Piteşti -10% şi Timişoara - 9%).
În al doilea semestru al anului 2012, Bucureştiul a înregistrat tranzacţii în valoare de 38.000 mp, în timp ce în provincie 32.000 mp de spaţii industriale au fost tranzacţionate. Suplimentar, 24.000 mp au reprezentat tranzacţii direct între proprietari şi chiriaşi. Activitatea totală de închiriere a constat în 22 de tranzacţii cu o suprafaţă cumulată de circa 89.000 mp, suprafaţa medie fiind de 4.000 mp. Cea mai mare tranzacţie din a doua parte a anului trecut a fost închirierea de către Profi a 15.000 mp în Log Center Ploieşti, urmată de cea a companiei Faurecia, care a închiriat 14.000 mp pe platforma Dacia Piteşti. Alte tranzacţii de mari dimensiuni au fost şi cea a KLG Europe Logistics, ce a preluat 7.500 mp în Olympian Park Timişoara şi a Meitav, care a închiriat un spaţiu de 6.000 mp în Pantelimon Logistic Center.
CBRE a intermediat în primul trimestru al acestui an aproape 80% din to