Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la carnea de miel! Recomandările ANSVSA pentru Paşte

Publicat in Ziua Veche, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produsele alimentare pentru Paşte numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar.

Recomandarea ANSVSA pentru cei care cumpără carnea şi organele de miel este să se asigure că merg în spaţii autorizate, unde produsele sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate, care atestă că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării au fost supuse examenelor veterinare înainte de sacrificare, precum şi după sacrificare, iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile de la animale la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor. În ceea ce provine originea cărnii, se identifică două tipuri de carne: cea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi cea care se obţine prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, precizează sursa citată.

Carnea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare are o marcă de sănătate de formă ovală, cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, având inscripţionate: denumirea ţării, respectiv “ROMÂNIA” cu majuscule sau codul ISO al ţării “RO”, numărul de autorizare acordat de autoritatea veterinară centrală a ţării de origine şi abrevierea Comunităţii Europene. Conform ANSVSA, carnea de miel (ied) obţinută prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, are aplicată o ştampilă de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, cu următoarele înscrisuri: “ROMÂNIA”, iar în centru indicativul judeţului, urmat fără întrerupere de numărul de autorizare al unităţii şi numărul

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC Logică 2025. Astăzi are loc proba scrisă la Logica la Bacalaureat

HotNews acum 20 minute
Elevii care au ales Logica pentru proba opțională a profilului susțin astăzi, 13 iunie, examenul scris în cadrul examenului de BAC 2025. Este ultima probă scrisă a sesiunii. Subiectele la Logică de la BAC 2025 vor fi publicate pe HotNews.ro imediat

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Explozii la Teheran şi Natanz. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / Reacţia Iranului

News.ro acum 54 minute
Explozii au fost auzite la nord-est de capitala Iranului, Teheran, vineri dimineaţă, a anunţat publicaţia de stat Nour News, în timp ce în Israel sirenele răsună în toată ţara după ce ministrul apărării, Israel Katz, a anunţat că Forţele Aeriene Isr

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum 27 minute
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

Trump va participa vineri la o reuniune de securitate, după atacul Israelului asupra Iranului

News.ro acum 36 minute
Preşedintele american Donald Trump va participa, vineri dimineaţă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat Casa Albă joi târziu, după atacul israelian asupra Iranului care a pus pe jar Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Reun

Edi Iordănescu, noul ANTRENOR al polonezilor de la Legia Varşovia. „A avut o ofertă mult mai mare”

Gandul acum 16 minute
Legia Varşovia a anunţat că Edward Iordănescu e noul antrenor principal al echipei. Prezentarea fostului selecționer al României are loc luni, de la ora 12:00. Obiectivul e câştigarea titlului, iar Legia Varşovia evoluează şi în preliminariile Europ

Numărul fermierilor gorjeni cu subvenţii APIA, în scădere

Pandurul acum 7 ore
Fermierii gorjeni mai au la dispoziţie doar ziua de 15 iunie pentru a solicita subvenţii APIA, fără penalizări. Până în momentul de faţă, şi-au depus dosarele mai puţini fermieri decât în anii trecuţi. Conducerea APIA Gorj speră ca numărul solicităr

Funcționari bancari reținuți pentru înșelăciune și fapte de corupție. Prejudiciu, aproximativ 18 milioane de lei

Ziua Constanta acum 12 ore
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus la data de 11 iunie 2025, reținerea a două inculpate (funcționari bancari) și măsura controlului judiciar față de alte trei i

Radu Drăguşin are un nou antrenor la Tottenham: Thomas Frank / ”Numim unul dintre cei mai progresivi şi inovatori antrenori principali din acest sport”

G4Media acum 8 ore
Clubul Tottenham Hotspur , la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat, joi, că noul antrenor al echipei engleze este danezul Thomas Frank, în vârstă de 51 de ani, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul con

Fregata „Regele Ferdinand” revine, în portul militar Constanța. A participat la Operația Eunavfor MED IRINI

Ziua Constanta acum 12 ore
Fregata „Regele Ferdinand” se va întoarce luni, 16 iunie, în portul militar Constanța, după ce a participat, timp de peste 40 de zile la Operația EUNAVFOR MED IRINI, desfășurată în Marea Mediterană. Potrivit Forțele Navale, Fregata „Regele Ferdinand

VIDEO Tensiuni în Los Angeles: senator american, scos cu forța, pus la pământ și încătușat, după ce a încercat să pună întrebări la conferința de presă a șefei securității interne

HotNews acum 8 ore
Alex Padilla, senator democrat din California și un critic vocal al politicilor din domeniul imigrației ale administrației Trump, a fost îndepărtat cu forța de la o conferință de presă susținută joi de Kristi Noem, secretara pentru securitate intern

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/23°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/24°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°