Era un tip care nu putea alcătui o frază cu cap şi coadă. Nu părea să-şi pună vreo problemă de logică. Cînd vorbea, înşira cuvintele într-un mod abracadabrant. Ciudat era că mesajul părea, totuşi, să se transmită. Unii îl receptau imediat. Era ca în textele acelea în care, inversînd literele din interiorul cuvintelor, acestea pot fi totuşi înţelese. Şi numele îi era ciudat: Greuza. Aveam tendinţa să-l considerăm complet idiot. Cîteodată, însă, eram dispuşi să-i acordăm creditul unui soi de genialitate primitivă, mai ales după ce ne-a demonstrat că putea avea un succes incredibil la femei. Stăteam în pauze pe marginea fîntîniţei din faţa Facultăţii de Arhitectură şi puneam ochii pe cîte o fată cu mers felin, care trecea pe stradă. I-o arătam şi el făcea pariu cu noi că o abordează şi, după cel mult cinci minute, vine cu ea la braţ să ne-o prezinte. La prima reuşită, am crezut că-i vreun fel de farsă, dar nu înţelegeam cum fusese făcută, de vreme ce noi alesem fata, nu el. A doua oară cînd s-a întîmplat, am amuţit. Cum dracu’ făcea? Îi spunea nişte vorbe de-alea încîlcite de-ale lui şi o vrăjea? Fata credea că a dat peste un mare poet? Apela la simţurile intuitive ale femeilor? Reuşitele acelea ale lui ne-au făcut pe mulţi dintre noi să ne punem întrebări teribile despre felul de a fi şi de a gîndi al fetelor. Deşi rămăsese de mai multe ori repetent şi noi îl ajunsesem din urmă, realizam cu stupoare că, totuşi, tipul ăsta mai şi trecuse clasa. Pe atunci, nu văzusem filme precum Forrest Gump sau Being There, în care personaje de-o inocenţă specială ajung să cucerească lumea. Iar colegul nostru era, totuşi, departe de a avea aura unui Forrest Gump sau a unui Chauncey Gardner.

DE ACELASI AUTOR Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Dezvoltatorii În fiecare miercuri după-amiază, noi făceam canotaj cu profeso