Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că stadioanele "Dinamo" şi "Giuleşti - Valentin Stănescu" ar trebui închise pentru că sunt depăşite şi sunt periculoase pentru fani.
"Din punctul meu de vedere, multe stadioane din România ar trebui închise, incluzând Dinamo, Giuleşti. Sunt depăşite, sunt periculoase pentru suporteri. Eu nu i-am înţeles pe cei de la Rapid, cum să joci pe un stadion pe jumătate gol, când ai la dispoziţie un asemenea stadion (n.r - Arena Naţională) în care îţi vin cel puţin 30-40.000 de spectatori. Ei ieşeau pe plus dacă puneau 15 lei biletul. Luau 150.000 de euro, iar organizarea nu îi costa mai mult de 50.000, rămâneau cu profit. Şi se plâng că nu au bani, păi, măi Tebane sau Taban cum îl cheamă, de ce nu ai jucat aici, că aveai posibilitatea să o faci aici?", a spus Sandu.
Mircea Sandu consideră că arbtirul Sebastian Colţescu a arbitrat foarte bine partida Rapid - Steaua, scor 1-1, contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I. "Colţescu e de felicitat. Toată brigada, au avut un meci foarte greu. În afară de zece arbitraje mai deficitare în acest an de când e Deaconu preşedinte, s-a creat o altă stare. După părerea mea arbitrajele au fost mult peste ce a fost până acum. Colţescu şi brigada lui au dus acest meci în condiţii foarte grele", a completat Sandu.
Totodată, Sandu este de părere că mijlocaşul stelist Alexandru Bourceanu ar merita un premiu de fair-play, pentru că şi-a îndemnat coechipierii să continue partida cu Rapid, în ciuda incidentelor din tribune. "Bourceanu, dacă a făcut acest gest, merită un premiu de fair-play. Dacă Bourceanu le-a spus jucătorilor ca ei să încheie jocul, că aşa este normal, atunci merită un premiu. Puteau să se ascundă prin vestiare, dar jucătorii Stelei şi-au văzut de treabă. Au făcut ce le-a spus arbitrul", a adăugat Sandu.
Mircea Sandu a afir