Gala elitei muzicale româneşti a adunat luni seară o pleiadă de vedete, impresari, dansatori, solişti şi instrumentişti pe scena Teatrului Naţional unde au fost decernate trofee şi diplome drept mulţumire pentru activitatea din timpul anului.
Alături de organizatorul marelui eveniment, Zoli Toth, s-au aflat şi foştii colegi din trupa Sistem, care au păşit mândrii pe covorul roşu împânzit de paparazzi împreună cu solista Bianca Purcărea, buzoianca cu care cei patru colaborează de aproape jumătate de an, sub denumirea de Cobzality.
„A fost o gală superbă, plină de vedete, strălucire, toată crema muzicii româneşti s-a adunat laolaltă şi noi am fost prezenţi ca şi susţinători ai celui care a pus la cale acest proiect, adică Zoli. Chiar dacă nu am cântat sau nu am fost nominalizaţi la vreo categorie, am fost foarte încântaţi că am fost alături de Zoli, că l-am susţinut la prima încercare a acestei gale, cred că a fost una reuşită şi industria muzicală românească are nevoie de aceste premii, de aceste laude, trofee, pentru că munca care este depusă este imensă, de la solişti, instrumentişti, impresari, coregrafi, totul contează“, a declarat Bianca Purcărea.
Trupa din care face parte acum Bianca, Cobzality este un proiect recent pe piaţa muzicală, de aceea la prima ediţie a premiilor On Air Music Awards ea nu a fost inclusă la nicio categorie. „Am fi vrut să cântăm, să concurăm cu alte trupe, dar din păcate nu prea avem concurenţă, acest gen promovat de noi nu este reprezentat de multe trupe sau solişti, dar poate până la anul se mai schimbă situaţia şi vom păşi ca şi nominalizaţi la premii“, speră Bianca. Cât despre lunile care urmează, Bianca ne-a declarat că împreună cu Sebastian Burneci, Magheti Robert, Florin Romaşcu şi Cristi Moroianu vor pleca într-un mic turneu prin ţară, la sfârşitul lunii mai, până în luna iunie, oraşele vizate fiind Sibi