Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt suceveni vor intra în lupta pentru o medalie la finalele naționale de cadeți

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Timp de trei zile, la București a avut loc cel de-al doilea turneu de calificare pentru turneul final al Campionatului Național Individual de Lupte Greco-Romane pentru cadeți, competiție în care au fost angrenați și luptătorii suceveni, alături de alți 155 de sportivi din toată țara. După cele două turnee, opt dintre sportivii pregătiți de antrenorii Valerică Gherasim, Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru au reușit să prindă un loc în finala competiției, șase după ce au acumulat puncte în cele două turnee, în timp ce doi au fost invitați, deoarece s-au clasat în primii cinci pe țară anul trecut. La turneul de la București, cea mai bună evoluție a avut-o Viorel Strugariu, sportiv ce a reușit să se impună în concursul categoriei 46 de kilograme. Theodor Horătău a ocupat locul III la categoria 54 de kilograme, după ce s-a oprit în semifinale, pierzând în fața unui sportiv din Bacău, campionul național și participant la europene. Colegul său, Daniel Blănari a ratat intrarea în finala categoriei 69 de kilograme, ocupând locul III după o semifinală pierdută în repriza a treia pe fondul unei greșeli personale, în fața unui sportiv ce este campion național și participant la europene, la o categorie unde au fost prezenți nu mai puțin de 22 de concurenți. Tot la turneul final s-au calificat și sucevenii Mihai Corbu, locul V la 63 de kilograme, Sebastian Perpeliuc, locul V la 100 de kilograme, Florin Strijac, locul VII, Sebastian Strijac și Ionuț Rusu.

Seniorii au început competițiile oficiale

În același timp cu turneul de cadeți, pe o altă saltea a sălii din București a avut loc prima din cele patru etape din Liga Națională de seniori, concurs rezervat echipelor unde este agrenat și clubul CSM Suceava. Deși și-au propus să ocupe locul cinci, sucevenii au intrat în concurs cu o echipă foarte tânără, cu luptători debutanți în competițiile de seniori, î

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 2 ore
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°