Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul doljean, la puricat

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 17 aprilie 2013 ·

AJF Dolj va organiza astăzi primul trial pentru selecţionatele Doljului, jucătorii ochiţi de membrii comisiei urmând să fie propuşi şi pentru noua Universitatea Craiova

Preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, anunţa nu de mult că fotbalul judeţean va intra la „puricat“ pentru a scoate la iveală valorile şi tinerii de perspectivă, în vederea formării unor selecţionate. O parte dintre fotbaliştii care vor fi ochiţi de persoanele desemnate de AJF vor fi propuşi noii conduceri tehnice a Universităţii Craiova, acesta fiind un mod de a ajuta la formarea viitoarei echipe.

AJF Dolj a emis ieri un comunicat în care a anunţat datele despre prima acţiune, care va avea loc astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul „CFR Craiova“ (Depou).

„În vederea stabilirii selecţionatelor judeţene, Comisia Tehnică a AJF Dolj a stabilit ca trialul să se desfăşoare în cinci centre din judeţul Dolj, datorită numărului foarte mare de sportivi care vor să participe. Primul centru de selecţie va avea loc la Craiova, pe 17.04.2013, ora 17.00, pe stadionul «CFR Craiova» (Depou), urmând ca AJF Dolj să anunţe celelalte patru localităţi de desfăşurare a selecţiei. Comisia de selecţie de la Craiova va fi alcătuită din: Marian Bondrea - preşedinte, Petre Petculescu, Dorel Toma, Florin Şoavă, Mugurel Guşatu, Marian Calafeteanu, Bogdan Budescu - membri. Antrenori - Craiova: Gigi Ciurea şi Victor Naicu“, se arată în comunicatul emis ieri de AJF Dolj.

72 de participanţi

la prima acţiune

La prima acţiune iniţiată de forul judeţean vor participa 72 de fotbalişti, majoritatea evoluând în Liga a IV-a Dolj. Este vorba de următorii: portari: A. Barbu (născut în 1985, legitimat la AS Podari), Al. Mirea (1995, Energia Craiova), G. Lăpădătescu (1994, CSO Fliaşi), An. Bălănescu (1990, Viitorul Craiova); fundaşi drepta: C. Ciurea (1992, Podari), M. Pârvoiu (1994, „GP“ Craiova),

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°