Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recepţie de 10 Mai în grădina Palatului Elisabeta

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Casa Regală a României sărbătoreşte Ziua Independeţei

La fel ca în anii precedenţi, Casa Majestăţii Sale Regelui Mihai I organizează şi în 2013 un Garden Party la Palatul Elisabeta din Bucureşti, cu ocazia zilei de 10 Mai. Evenimentul va avea loc între orele 17.30 şi 19.30, în prezenţa Majestăţii Sale Regelui Mihai şi a unui mare număr de invitaţi. Organizatorii au pregătit un concert în aer liber şi un bufet cu gustări şi băuturi. Invitaţii au fost informaţi că accesul cu aparate la fotografiat la Garden Party este permis. În schimb, folosirea telefoanelor mobile şi fumatul în incinta reşedinţei regale sunt strict interzise. De asemenea, invitaţii au şi o ţinută obligatorie: domnii - costum de culoare închisă şi cravată, doamnele - ţinută de după-amiază şi pălărie.

Tripla semnificaţie a zilei de 10 Mai

România este singura ţară din Europa care nu-şi sărbătoreşte independenţa. Pe 10 mai 1877, Senatul României a votat Proclamaţia de Independenţă faţă de Imperiul Otoman. Data de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României până în 1947. Această zi a fost însă trecută forţat în uitare de regimul comunist, din cauza asocierii cu ideea de monarhie (pe 10 mai 1866, Regele Carol I a depus jurământul de Principe în faţa Parlamentului, iar pe 10 mai 1881, acelaşi Carol I a fost încoronat Rege al României, ţară devenită între timp independentă). În prezent se fac demersuri legale pentru ca ziua de 10 Mai să redevină sărbătoare naţională.

Casa Regală a României sărbătoreşte Ziua Independeţei

La fel ca în anii precedenţi, Casa Majestăţii Sale Regelui Mihai I organizează şi în 2013 un Garden Party la Palatul Elisabeta din Bucureşti, cu ocazia zilei de 10 Mai. Evenimentul va avea loc între orele 17.30 şi 19.30, în prezenţa Majestăţii Sale Regelui Mihai şi a unui mare număr de invitaţi. Organizatorii au pregătit un concert în aer liber şi un bufet cu gustăr

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 45 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

Zeci de bătrâni, evacuaţi dintr-un azil din Poarta Albă, în urma unui incendiu de vegetaţie uscată din apropiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape 50 de persoane au fost evacuate din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din localitatea Poarta Albă, din cauza fumului de la un incendiu izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la vegetaţia

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum o ora
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum o ora
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Ilie Dumitrescu a găsit problema celor de la FCSB după meciul cu Inter Club d'Escaldes: „Asta lipsește”

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Ilie Dumitrescu (56 de ani), fost internațional român și actual analist TV, a analizat jocul celor de la FCSB în duelul cu Inter Club d'Escaldes, scor 3-1, din turul 1 preliminar Champions League. Gigi Becali

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 48 minute
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Viktor Orban cere demisia președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Mediafax acum 9 ore
„Mâine va fi o zi turbulentă pentru Parlamentul European”, a afirmat Orban, referindu-se la votul de încredere ce va avea loc pe 10 iulie în Strasbourg. „Membrii Parlamentului European vor decide dacă ea trebuie să rămână în funcția de șef al birocr

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

17°/26°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°