Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 meciuri, la Gala internaţională de box organizată de CSM Slatina

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Sala de sport de la LPS Slatina va găzdui, pe 24 aprilie, o gală de box internaţională, Cupa CSM Slatina.

La această competiţie, organizată de Clubul Sportiv Municipal Slatina şi Consiliul Local Slatina, vor participa pugilişti ce fac parte din loturile naţionale de box din Bulgaria şi Serbia, reprezentativa ţării noastre prezentându-se la Slatina cu 18 sportive, din care fac parte şi slătinencele Laura Tatu şi Florina Radu, ambele legitimate la CSM Slatina, şi Luminiţa Turcin (Alro Slatina - Steaua Bucureşti).

Antrenorul Constantin Gălbenuşe spune că toţi sportivii vor primi diplome şi medalii de participare şi că aşteaptă un număr mare de spectatori în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Slatina.

„Gala internaţională de box de la Slatina va reuni cei mai buni sportivi din ţară, din Bulgaria şi Serbia, care alcătuiesc loturile naţionale. Pe 23 aprilie vor veni sportivii, pe 24 aprilie vor avea loc meciurile, cele mai importante, cele de fete, fiind programate după ora 17.00. Fetele care vor câştiga Cupa României vor forma şi lotul reprezentativ al ţării noastre. Cei din Bulgaria au anunţat că vin cu şapte sportivi, cei din Serbia, cu 11, iar lotul României, cu 18. Vor fi 18 meciuri internaţionale de fete. Organizatorii vor acorda medalii şi diplome de participare tuturor sportivilor prezenţi la Slatina şi vor fi trei cupe pentru cele trei loturi participante. Am reuşit să atragem un sponsor, finanţatorul echipei de fotbal Inter Markus Slatina ocupându-se de amenajarea colţurilor ringului şi o să dea 100 de tricouri. Aşteptăm un număr mare de spectatori în sala de la LPS Slatina”, a spus Constantin Gălbenuşe.

La această competiţie vor fi prezenţi şi oficialii Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei şi Francisc Vaştag.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 57 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 6 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 10 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 40 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°