Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Năstasă, noul director la ”Carmen Saeculare”

Publicat in Ceahlaul, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Carmen Năstasă este noul director al Centrului pentru Cultură şi Arte ”Carmen Saeculare”, după ce, ieri, comisia de concurs a hotărât că proiectul de manageriat este mai bun decât al contracandidatei sale. În cifre abstracte, Carmen Năstasă a fost notată cu 9,25 la întocmirea proiectului şi 9,60 la susţinerea acestuia, în timp ce Vasilica Stoiciu a primit notele 7,71, respectiv 8,61 la proiect şi susţinerea acestuia. Deşi diferenţa mediei între cele două candidate este de peste un punct, pe la colţuri se vorbea deja de pregătirea unei contestaţii venită, bineînţeles, din partea celei clasate pe locul al doilea. De reţinut este că în cursa pentru funcţia de director al Centrului pentru Cultură şi Arte ”Carmen Saeculare” au intrat patru candidaţi însă doi dintre aceştia au avut, în viziunea comisiei de examinare, proiecte de manageriat la limita mediocrului şi nu există motive să fie şi susţinute. Mai putem adăuga că la acest concurs, un contabil – Carmen Năstasă a reuşit să câştige în faţa unui om de cultură, Vasilica Stoiciu – secretar literar al Operei Naţionale din Iaşi. Mai reţinem un aspect şi anume că Vasilica Stoiciu este nimeni alta decât fiica Victoriei Stoiciu, victima jafului din 2011, de pe strada Ştefan cel Mare, atunci când i-au fost furate mai multe picturi semnate de Tonitza, Băncilă, Grigorescu şi Baba. CARMEN NĂSTASĂ: VREAU SĂ FACEM ECHIPĂ! Aşa cum porneşte orice manager de bună credinţă la drum, şi Carmen Năstasă îşi doreşte să fie în fruntea unei echipe şi nu a unor angajaţi. ”În primul şi în primul rând vreau să cunosc personalul, să facem o echipă, să lăsăm toate scandalurile în spate. Este esenţial să facem o echipă, am mare nevoie de ajutorul specialiştilor de acolo”, a declarat, pentru ziarul Ceahlăul, noul director de la ”Carmen Saeculare”. Cât priveşte principalele linii de management ale instituţiei, Carmen Năstasă abordează activitatea din

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 22 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 26 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 2 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°