Scris de Alexandra Lăzureanu - Marţi, în jurul orei 19:00, în urma unui apel primit prin 112, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Marghita s-au deplasat în Popeşti, în vederea stingerii unui incendiu izbucnit la un saivan de animale, aflat în proprietatea lui L.D.
Pentru a veni în sprijinul pompierilor militari, a fost alertat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Popeşti, care s-a deplasat la locul intervenţiei cu autospeciala din dotare. La sosirea echipajelor, o mare parte din acoperişul construcţiei era cuprins de flăcări. Timp de o oră s-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, precum şi pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta. În urma acestui eveniment au ars acoperişul saivanului pe o suprafaţă de circa 100mp, 3mc scânduri din structura adăpostului şi 20 baloţi de fân, iar 100mp din acoperiş şi 2mc de grinzi s-au degradat. De asemenea, două oi şi doi miei au decedat. În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că flăcările au izbucnit ca urmare a jocului copiilor cu focul.Camion în flăcări
Un alt incendiu a fost înregistrat o oră mai târziu, la ieşirea din oraşul Săcueni, la o autobasculantă care transporta pietriş şi se deplasa pe DJ767, în direcţia localităţii Sînnicolau de Munte. La locul intervenţiei s-au deplasat cu operativitate două echipaje de pompieri şi un echipaj de prim ajutor din cadrul Staţiei de Pompieri Săcueni. Ca urmare a unui scurtcircuit la instalaţia electrică, autovehiculul a ars în proporţie de 60%, fiind afectate roţile, cabina şi acumulatorii. În aceeaşi seară, în jurul orei 23:00, echipajele Staţiei de Pompieri Aleşd, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Borod, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui R.M. din localitate. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul unei a