Despre regionalizare s-a vorbit enorm în ultima vreme. Subiectul a fost politizat, există multe detalii controversate. Regionalizarea este o necesitate, însă pe ce criterii și cât timp are România la dispoziție? O dezbatere ce a avut loc miercuri la Senat pornind de la experiența Franței și Germaniei în materie de regionalizare a propus răspunsuri și modele mai aplicate. La discuții au participat premierul Ponta, liderul Senatului și cel al Camerei Deputaților, ambasadorii Franței și Germaniei, dar și foști miniștri francezi și germani și experți din cele două state.
Franța și Germania, două state fondatoare ale Uniunii Europene, două modele diferite de regionalizare, zeci de ani de experiență în spate. Două modele spre care România se poate uita pentru propria regionalizare, de la care poate prelua exemplele bune și cu ajutorul cărora poate evita greșelile. Dezbaterea ce a avut loc miercuri la Senatul României se întâmplă în contextul împlinirii a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée, piatra de temelie a reconcilierii dintre Franța și Germania. Un motiv, așa cum a descris ambasadorul german Andreas Von Mettenheim, pentru ceea ce se numește “regards croisés”, o privire încrucișată, franco-germană, asupra României.
În Franța, istoric, regionalizarea s-a făcut pas cu pas, acum există patru niveluri administrative, iar procesul nu este considerat a fi pe deplin încheiat. Germania, divizată după război în landuri, a întors această fragmentare spre propriul avantaj. Acum, landurile se află într-o veritabilă competiție și sunt perfect capabile să își facă propriile proiecte și să își ia fiecare banii de la Bruxelles, chiar dacă există încă discrepanțe între diferite regiuni germane.
În România, deocamdată, discuția abia a început. Nu se știe pe ce criterii se va face acest decupaj al teritoriului, câte regiuni vor fi, dacă este nevoie de
