Finanţiştii Florin Bîlteanu şi Ion Encescu, dar şi omul de afaceri craiovean Leonard Poteraş, cercetaţi în dosarul lotului Lazăr, au fost puşi în libertate, având interdicţia de părăsi ţara. Decizia a fost luată, marţi, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Recursul procurorilor DIICOT la decizia Curţii de Apel Craiova de a-i pune în libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara, pe Florin Bîlteanu, director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Olt, coordonator al Inspecţiei Fiscale, pe Ion Encescu, şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii (AFPCM) Olt, şi pe omul de afaceri Leonard Poteraş, a fost respins, marţi, de magistraţii ICCJ. De asemenea, a fost respins şi recursul comisarului şef Laurenţiu Lazăr şi omului de afaceri Gheorghe Bădiţă, proprietarul Marconf Piatra-Olt, care rămân în arest preventiv.
„Au fost respinse ca nefondate recursurile. Atât ale Parchetului cât şi ale inculpaţilor“, au precizat, pentru Gazeta Nouă, reprezentanţii Biroului de Relaţii Publice din cadrul ICCJ.
Florin Bîlteanu a fost reţinut pentru 24 de ore, în 12 decembrie 2012, şi arestat preventiv pentru 30 de zile, în 20 decembrie, alături de Ion Encescu, de comisarul şef Laurenţiu Lazăr şi de afaceriştii Gheorghe Bădiţă şi Leonard Poteraş. Dosarul este unul complex în care procurorii DIICOT fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălarea banilor. În atenţia oamenilor legii se mai află doi colegi ai poliţistului Lazăr, respectiv comisarul şef Constantin Nedeloiu şi inspectorul principal Liviu Voiculescu. Ei sunt însă cercetaţi în stare de libertate.
Potrivit procurorilor, SC Marconf SRL Piatra Olt, controlată de omul de afaceri Gheorghe Bădiţă, a beneficiat de o rambursare ilegală de TVA în valoare de apro