Modelul european de agricultură reprezintă unul dintre catalizatorii integrării europene, un exemplu de evoluţie în tadem între aşteptările societăţii europene şi dezvoltarea durabilă. Asigurarea unei asemenea sincronizări reprezintă chintesența reformelor successive ale PAC. Din această perspectivă, fostul comisar pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, Franz Fischler, afirma în 2001 că adaptarea instrumentelor existente de politică agrară la obiectivele modelului european de agricultură reprezintă cea mai importantă provocare a UE în cadrul procesului de reforma a PAC, probabil chiar mai însemnat decât procesul de extindere sau negocierile comerciale multilaterale.[i]

Actuala reformă a PAC continuă promovarea modelului european de agricultură şi pune şi mai mult accent pe dezvoltarea durabilă a agriculturii. Din această perspectivă, Comunicarea Comisiei din 18 noiembrie 2010 – PAC în perspectiva anilor 2020: Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii – cuprinde următoarele obiective strategice: 1. Menținerea potențialului de producție sustenabilă de alimente în întreaga UE, pentru a garanta cetățenilor europeni securitatea alimentară pe termen lung și pentru a contribui la satisfacerea cererii de alimente la nivel mondial; 2. Sprijinirea comunităților agricole care oferă cetățenilor europeni alimente de calitate, valoroase și diverse, produse în mod sustenabil, cu respectarea cerințelor referitoare la mediu, apă, sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și sănătatea publică; 3. Menținerea comunităților rurale viabile, pentru care agricultura este o activitate economică importantă, care creează locuri de muncă la nivel local, fiind generate astfel numeroase beneficii economice, sociale, de mediu și teritoriale.[ii]

Reforma PAC își propune, de asemenea, să contribuie şi la Strategia 20