Gruparea Anonymous a strâns aproape 55.000$ printr-o campanie derulată pe site-ul de crowdfunding Indiegogo. Hackerii plănuiesc să-şi deschidă propriul site de ştiri pe care să publice conţinutul găsit în acest moment pe Twitter şi Tumblr, potrivit The Next Web.
Ţinta proiectului era de 2.000 de dolari, însă hackerii s-au bucurat de mai mult succes decât se aşteptau. Banii vor fi folosiţi pentru a dezvolta site-ul şi pentru a-l găzdui pe un server. Portalul de ştiri va conţine ştiri, reportaje şi postări de blog are unor reporteri independenţi şi iar site-ul va purta marca YourAnonNews.
De asemenea, în clipul de prezentare a campaniei, cei de la Anonymous susţin că site-ul le va permite oamenilor obişnuiţi, „jurnalişti cetăţeni“, să difuzeze streamuri video în direct de la anumite evenimente.
Gruparea de hacktivişti a primit bani de la 1.309 persoane iar contul de Twitter @YourAnonNews are aproape 1 milion de urmăritori.
Putem presupune că site-ul de ştiri creat de hackeri va avea suficientă influenţă. Anonymous a criticat deseori mass-media pentru că publică „bârfe despre politicieni şi vedete“.
Cei care au susţinut campania pe Indiegogo vor primi insigne, căni de cafea sau tricouri cu Anonymous în luna iunie a acestui an.
Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.
YANPROMO from Your Anon News on Vimeo.