Parintele de imagine al echipei Steaua are grave probleme de sanatate! La cei 54 de ani ai sai, Helmuth Duckadam este internat in spital de cateva zile si este nevoit sa mai ramana o perioada pentru investigatii.
"Eroul de la Sevilla” are probleme cu inima, motiv pentru care a ajuns in grija medicilor. Nu este pentru prima data cand Duckadam are probleme de sanatate. Anul trecut, fostul goalkeeper a fost a fost operat la Spitalul Floreasca pentru un anevrism şi îndepărtarea mai multor cheaguri de sânge formate în zona antebraţului stâng
„Trebuie să fac musai nişte investigaţii. De mâine încep (n.r. - astăzi) şi la inimă, şi la colon. Sunt internat de sâmbătă, pentru că nu puteau medicii să facă totul decât aşa. Nu poate să fie bine când eşti în spital. Până nu îţi faci analize bănuieşti că ai avea ceva, dar după aceea vezi ce spun rezultatele. După o anumită vârstă te apucă toate. Trebuie să fac colonoscopie şi coronarografie joi, şi nu e plăcut deloc. Mulţi spun că trebuie să duci o viaţă sănătoasă, însă am aici cu mine pe cineva care nu a fumat, nu a băut, a mâncat natural toată viaţa şi acum i s-au înfundat arterele. Cum îţi este norocul, totul depinde de ce organism ai”, a declarat, pentru „ring”, Helmuth Duckadam.
„Investigaţiile astea le faci după 50 de ani pentru a vedea clar dacă ai sau nu ceva. M-am internat deoarece au descoperit medicii că am pulsul scăzut, apoi au apărut altele. Nu mă simţeam eu prea bine şi am zis să trec pe la spital, şi aşa s-a ajuns la spitalizare. Nu am slăbit exagerat în această perioadă, am dat vreo 16 kilograme, dar mai trebuie să dau jos câteva. Acum, ce să zic, sper să fie bine, nu vreau să mă plâng pentru ca lumea iarăşi să spună nu ştiu ce lucruri despre mine. Am încredere în echipa de medici de la Floreasca, mă las pe mâna lor”, a încheiat, pe un ton optimist, „eroul de la Sevilla”.
Larisa Ciuta Cites