De câțiva ani, guvernanții ne tot amenință cu falimentul sănătății pe care l-au botezat subfinanțare. De această dată cred că lucrurile s-au precipitat de tot, dacă ministrul cârpește bugetul luând de la dantură și dând la cancer și așa mai departe. Pentru ameliorarea acestei situații cred că există doar două variante: ori privatizarea întregului sistem de sănătate și lansarea unor proiecte naționale care să finanțeze intervențiile chirurgicale de mare anvergură și cu multe costuri sau a unor tratamente de lungă durată pentru boli cornice grave. În această situație ar trebui ca fiecare dintre noi să avem o asigurare obligatorie care să acopere un anumit fel de servicii medicale des întâlnite în practica medicală și o altă asigurare, facultativă, care să acopere toate genurile de servicii medicale pe care le poate primi un bolnav. A doua variantă este cea care există deja acum, adică un fel de carcalete între sistemul privat și cel de stat, în care medicii și asistentele se duc de colo până colo trăgând cu ei pacienții din sistemul public către cel privat, doar pentru a încasa un al doilea salariu care de regulă este mult mai mare decât în sistemul public.

În acest caz, în avantaj este sistemul privat care decontează din banii publici serviciile medicale furnizate de regulă de cadrele medicale care lucrează în sistemul public. Să nu ne mai ascundem după deget și să recunoaștem că majoritatea medicilor specialiști din spitalele statului te îndrumă direct sau îți dau de înțeles că ai putea fi tratat mult mai bine la cabinetul particular în care lucrează. Din acest punct de vedere sunt de acord cu ministrul antipatic Nicolaescu, care vrea să le interzică medicilor să practice și în sistemul public și în cel privat, promițând o mărire substanțială de salariu în unitățile publice. Unii o să zică că nu e drept, că un om poate să aibă mai multe slujbe, că dacă poat