În loc să răspundă unui teanc de solicitări în baza legii liberului acces la informaţii de interes public, reprezentanţii biroului de presă al Primăriei zămislesc tot soiul de informări bizare, semn că se cam plictisesc.
Dovada acestui fapt poate fi uşor argumentată prin cea mai recentă luare de poziţie a municipalităţii faţă de sesizările repetate ale cotidianului nostru privind starea deplorabilă a Bulevardului Vasile Milea. O informare de presă transmisă de biroul de presă al Primăriei, luni, pe adresa redacţiei oferă o serie de motivaţii, de altfel lipsite de susţinere, privind lipsa posibilităţii legale a administraţiei publice locale de a aloca fonduri pentru întreținerea și reparațiile care ar fi trebuit demult realizate pe respectivul bulevard situat în inima oraşului. Nicio informare de presă din lista lungă a solicitărilor adresate Primăriei în baza Legii 544 şi lăsate la învechit nu apare dinspre biroul oval al edilului-şef, chiar dacă acest lucru ar fi trebuit să se întâmple demult, conform legii.
Cu PNDI la atac
În linii mari, informarea prin intermediul căreia biroul de presă al Primăriei disculpă municipalitatea în privinţa străzilor nereparate se structurează pe motivaţii lipsite de susşinere. Astfel, putem afla că în urmă cu doi ani de zile, Bulevardul Vasile Milea a fost predat, alături de alte 26 de străzi, Ministerului Dezvoltării şi că, din acest motiv, ar fi trebuit să beneficieze de lucrări de reabilitare prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. „Cu privire la articolul publicat în ediția dvs. din 11.04.2013 referitor la Bd.Vasile Milea, vă informăm că astăzi, 15 aprilie 2013, se împlinesc 2 ani de când strada a fost predată Ministerului Dezvoltării. În total 27 de străzi din municipiul Arad au fost incluse în Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii și predate în administrare în anul 2011 Minis