Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.500 de concurenţi, între care un bărbat de 80 de ani, la Maratonul Internaţional de la Cluj

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Peste 2.500 de concurenţi din 16 țări sunt aşteptaţi, duminică, la a treia ediţie a Maratonului Internaţional de la Cluj-Napoca.

Printre participanți se numără doi sportivi kenyeni, dar şi un bărbat în vârstă de 80 de ani.

Horaţiu Morar, preşedintele Runners Club Cluj-Napoca, organizatorul competiţiei, a declarat miercuri că vor avea loc cinci probe: maraton, semimaraton, ştafetă, o cursă de copii şi un cros al unei bănci locale. „Peste 2.500 de concurenţi sunt aşteptaţi, duminică, să alerge la cea de-a treia ediţie a Maratonului Internaţional Cluj-Napoca, dotat cu premii de peste 40.000 de lei. În cadrul competiţiei vor avea loc cinci probe: maraton, semimaraton, ştafetă, o cursă de copii şi un cros al unei bănci locale. Vor participa concurenţi din 16 ţări, iar printre ei se vor afla doi kenyeni, un alergător în vârstă de 80 de ani, dar şi un cetăţean austriac care va alerga la Cluj-Napoca la cel de-al 160-lea maraton al său. La proba de maraton s-au înscris peste 200 de alergători“, a spus Morar.

Morar a menţionat că startul curselor de maraton, semimaraton şi maraton-ştafetă se va da duminică, la ora 9.15, pe Cluj Arena, traficul rutier urmând să fie închis în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. „Se va alerga pe traseul Cluj Arena - Splaiul Independenţei - strada G. Coşbuc - strada Cardinal I. Hosu - strada E. Isac - strada Gh. Şincai - strada Napoca - B-dul Eroilor - întoarcere pe B-dul Eroilor - strada Napoca - strada Gh. Şincai - strada E. Isac - strada Cardinal I. Hosu - strada G. Coşbuc -Splaiul Independenţei - strada G. Bariţiu - întoarcere strada G. Bariţiu - Splaiul Independenţei - Pod Napoca - strada 1 Decembrie 1918 - întoarcere str. 1 Decembrie 1918 - Pod Garibaldi - Splaiul Independenţei cu sosire tot pe Cluj Arena“, a explicat Morar.

Traseul măsoară 10.55 kilometri şi va fi parcurs o

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 50 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 22 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°