- din amintirile recente ale unui corespondentromân pentru ziare engleze -

Le luăm joburile, le furăm portofelele, uneori le ocupăm şi casele, după ce abuzăm sistemul de ajutoare sociale din care unii concetăţeni, fără şcoală şi fără joburi, îşi ridică palate suflate cu aur. Obişnuită cu astfel de titluri (şi documentări excepţionale, de altfel) şi de galerii de imagini în relatările presei britanice despre România, primesc, în ianuarie, un telefon de la unul dintre ziarele englezeşti, care mă anunţă că dorinţele şi preferinţele concetăţenilor mei care vor să scape de sărăcie şi să caute un trai mai bun în ţările europene din Vest îi interesează foarte mult, motiv pentru care vor trimite echipe de jurnalişti care să ia pulsul străzilor, al pieţelor, al universităţilor, al sociologilor şi al cui se mai găseşte de întrebat şi interpretat pe la noi.

Aroganţa londoneză şi noroiul din Bucureşti

Primul gînd care îmi vine: ăstora le-o fi trebuind comunităţi de romi. „Nu. Multe ziare au alimentat asta. Nu mai vrem să scriem şi noi. Vrem să vedem dacă într-adevăr românii vor să vină în Marea Britanie şi de ce. Că sînt alte state UE care o duc mai bine decît noi“ – îmi spune Peter S., trimisul The Telegraph la Bucureşti. Aveam de-a face cu unul dintre ziarele quality din Anglia, urmînd ca pulsul străzii să spună adevărul. Nu mă reîntorsesem de prea multă vreme în ţară, după mai bine de doi ani de viaţă cu ceru-n cap, multă ploaie şi preţuri de cinci ori mai mari decît acasă, într-un stat membru vechi şi divizat, dar norocos că era gazda instituţiilor europene contribuitoare. Nu-mi era prea clar dacă românii ar mai vrea să emigreze. Cu atît mai puţin dacă ar alege Londra. Motiv pentru care aveam să aflu, odată cu englezii şi cu inima strînsă de ce ar putea să scrie, care sînt destinaţiile favoritate ale concetăţenilor mei, pe timp de eurocriză. Peter era e