Un oficial din cadrul Ministerului rus al Industriei şi Comerţului a declarat că Rusia a distrus peste 70% din armamentul său chimic din perioada Războiului Rece. Distrugerea completă era prevăzută iniţial, la fel ca în cazul Statelor Unite, până în aprilie 2012, informează AFP.
"Până în prezent am distrus (...) peste 29.000 de tone, adică 73% din stocul rus (de 39.966,586 de tone", a declarat pentru Viktor Holstov, directorul departamentului însărcinat să vegheze la respectarea angajamentelor internaţionale ale Rusiei în acest domeniu, în cadrul ministerului.
Rusia şi Statele Unite, care au stocat în timpul Războiului Rece cantităţi enorme de armament chimic, s-au angajat să distrugă armele chimice până în aprilie 2012.
Cele două state au anunţat ulterior că nu sunt în măsură să respecte acest calendar.
Statele Unite au distrus, până în prezent, aproximativ 90% din stocul lor. Americanii şi-au stabilit drept termen-limită anul 2023.
Ruşii s-au angajat anul trecut să îşi distrugă stocul de arme chimice până în decembrie 2015.
Citeşte mai multe despre: armament chimic Rusia Viktor Holstov arme chimice SUA arme chimice Rusia arme chimice
Un oficial din cadrul Ministerului rus al Industriei şi Comerţului a declarat că Rusia a distrus peste 70% din armamentul său chimic din perioada Războiului Rece. Distrugerea completă era prevăzută iniţial, la fel ca în cazul Statelor Unite, până în aprilie 2012, informează AFP.
"Până în prezent am distrus (...) peste 29.000 de tone, adică 73% din stocul rus (de 39.966,586 de tone", a declarat pentru Viktor Holstov, directorul departamentului însărcinat să vegheze la respectarea angajamentelor internaţionale ale Rusiei în acest domeniu, în cadrul ministerului.
Rusia şi Statele Unite, care