Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tom Ford: „Urăsc să fiu copiat de Zara”

Publicat in Adevarul, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Designer realizat, regizor respectat şi regele modei cool şi nu numai, Tom Ford a fost mult timp omul din modă care nu poate greşi. Până în acest an, când după prezentarea colecţiei sale pentru toamnă-iarnă 2013, inspirate de Rihnna, criticii şi-au arătat limba ascuţită.

Clientela elitistă a lui Tom Ford nu vrea să se îmbrace provcator precum Rihanna. Acesta era principalul minus al colecţiei sale pe care mai mulţi specialişti şi analişti de modă l-au menţionat. Tom Ford nu este de acord cu ei, însă.

„De fiecare dată când lucrez la o colecţie, totul trebuie să fie real, tangibil. Iar acele ţinute provocatoare sunt reale pentru mine”, a spus Ford într-un interviu pentru wwd.com.

„Mă gândesc că aşa s-ar duce Rihanna îmbrăcată în cabinetul unui avocat. Ar purta ţinuta asta complet neagră, este mahmură, de aceea poartă ochelari. De aceea este un rockstar”, a adăugat el.

Tom Ford (51 de ani), cunoscut şi pentru renunţarea la postul de director de creaţie al casei de modă Gucci pentru lansarea propriului brand, nu a pierdut ocazia pentru a critica retailerul spaniol Zara. Cu ajutorul Ducesei de Cambridge, brandul a câştigat notorietatea internaţională, ajungând anul acesta la profituri de 1,6 bilioane de lire sterline, potrivit „Daily Mail”.

(Rihanna, într-o creaţie care poartă semnătura lui Tom Ford FOTO Afp)

Dar Tom Ford deplânge faptul că multe dintre piesele comercializate de Zara copiază designerul prezent pe podium şi îl vinde înainte ca originalul să ajungă la rafturile magazinelor de designer. „Multe dintre lucrurile pe care le-am făcut – şi ce spun acum să sune egoist – dacă sunt norocos şi le-am făcut cum trebuie, vor ajunge direct pe rafturile Zara înainte să ajungă în magazinul meu. Nu-mi place asta deloc”, a spus acesta.

Tom Ford a adăugat că viaţa i s-a schimbat complet de când are un copil. „Nu m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum o ora
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Ilie Bolojan, la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor

G4Media acum 33 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul care a marcat 150 de ani de la înfiinţarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. El spune că familia Brătianu trebuie să fie „un imbold” pentru ca fiecar

Cod galben și portocaliu de ploi şi vijelii. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea. Patru judeţe se vor afla sub atenționare de cod portocaliu. Vremea se va răci accentuat duminică. ANM a

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger în Caraș-Severin

G4Media acum 56 minute
Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin. În urma incidentului, unul dintre ei a murit, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital cu răni g

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 5 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Nicuşor Dan, la Congresul Studenţilor din România: Mulţumesc tinerilor care au ieşit la vot în urmă cu o săptămână

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan le-a multumit tinerilor sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, că au ieşit la vot la turul al doilea al alegerilor prexzidenţiale, afirmând că aceştia au arătat că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara.

Arad: Un fulger a lovit turla unei biserici care apoi a luat foc/ Intervenţie de urgenţă a pompierilor - FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la turla bisericii din localitatea Luguzău. Incendiul a izbucnit în urma unui trăsnet.

George Simion, mesaj pentru Emmanuel Macron: suveranitatea naţională nu este negociabilă

Ziarul Financiar acum 59 minute
Liderul AUR şi finalist în cursa prezidenţială din 18 mai a scris vineri seară un mesaj pe platforma X, în care l-a etichetat pe preşedintele Franţei. George Simion îi transmite lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câştigător al alegerilor din

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 4 ore
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

9°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/14°
dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/22°